Adevărul despre cele două Războaie Mondiale, terorism şi violenţă

Controlul economic şi jaful perpetuu în domeniul sãnãtãţii nu sunt decât o faţetã a cubului lui Rubik pe care bancherii internaţionali îl au în mâinile lor. Urmãtorul instrument cu care fac profit şi deţin controlul este rãzboiul.

De la punerea bazelor Rezervelor Federale în 1913, un numãr de rãzboaie mari şi mici au avut loc. Dintre acestea, trei ies în evidenţã – Primul Rãzboi Mondial, Al doilea Rãzboi Mondial şi Rãzboiul din Vietnam.

 

[adsenseyu1]

 

Primul Război Mondial

În 1914, în Europa a izbucnit rãzboiul având în centru Anglia şi Germania. Poporul american nu vroia sã aibã de-a face cu acest rãzboi. În acelaşi timp, Preşedintele Woodrow Wilson a declarat public neutralitatea ţãrii lui. Însã pe ascuns, administraţia americanã cãuta orice scuzã pentru a intra în rãzboi. Într-o altã constatare a Secretarului de Stat, William Jennings: “Marii bancheri sunt foarte interesaţi ca ţara sã intre în rãzboi datoritã oportunitãţilor largi de a face profituri imense”.
Este esenţial sã înţelegem cã cel mai profitabil eveniment pentru bancherii internaţionali care se poate întâmpla este rãzboiul. Pentru cã acesta forţeazã naţiunea sã împrumute şi mai mulţi bani cu dobândã de la Banca Rezervelor Federale. Consilierul şi mentorul lui Woodrow Wilson era Colonelul Edward House, omul care avea relaţii strânse cu bancherii internaţionali ce vroiau rãzboiul. În stenograma conversaţiei dintre Colonelul House, consilierul lui Wilson şi Sir Edward Grey, Secretarul de Afaceri Externe al Angliei, cu privire la cum sã implice America în rãzboi, Grey întreabã: “Ce ar face americanii dacã germanii le-ar scufunda o navã de linie cu pasageri americani la bord?” House rãspunde: “Cred cã o flacãrã de indignare ar mãtura America “…şi, prin ea însãşi, ar fi suficientã pentru a ne arunca în rãzboi.” Astfel, pe 7 Mai 1915, la sugestia lui Sir Edward Grey, nava “Lusitania” a fost intenţionat trimisã în apele aflate sub jurisdicţia germanilor unde se ştia cã se aflã navele militare germane. şi cum era de aşteptat, submarinele germane au torpilat vasul, fãcând sã sarã în aer muniţia stocatã şi ucigând 1.200 de oameni. Pentru a înţelege mai bine natura deliberatã a acestei înscenãri, sã precizãm cã ambasada germanã a dat anunţuri publicitare în New York Times în care îi avertiza pe oameni cã, îmbarcându-se pe “Lusitania”, o fac pe propriul risc ţinând cont cã o navã, care, pe ruta America – Anglia, trece prin zona de rãzboi, este expusã distrugerii. Aşa cum se anticipase, scufundarea “Lusitaniei” a cauzat un val de mânie în rândul americanilor, şi America a intrat în rãzboi, la scurt timp dupã. Primul Rãzboi Mondial a costat America 323.000 de vieţi. J. D. Rockefeller a câştigat 200 de milioane de dolari din rãzboi – în jur de 1.9 miliarde, potrivit standardelor de astãzi. Ca sã nu mai spunem cã efortul de rãzboi a costat America în jur de 30 de miliarde de dolari. Mare parte din ei au fost împrumutaţi de la Banca Rezervelor Federale, cu dobândã, mãrind, şi pe viitor, profiturile bancherilor internaţionali.

 

 

Al doilea Râzboi Mondial

Adolf Hitler

În ziua de 7 Decembrie 1941, Japonia a atacat flota americanã la Pearl Harbor atrãgând dupã sine intrarea noastrã(SUA) în rãzboi. Preşedintele Franklin D. Roosevelt a numit ziua atacului “o zi a infamiei”. O zi a infamiei, chiar aşa, dar nu din cauza atacului-surprizã de la Pearl Harbor. Dupã 60 de ani în care au fost aduse la luminã informaţii, este clar nu numai cã se ştia de atacul de la Pearl Harbor cu sãptãmâni înainte, dar şi cã atacul a fost dorit şi provocat. Roosevelt, care provine dintr-o familie de bancheri din New York din secolul 18, al cãrui unchi, Frederick, a fãcut parte din Consiliul Fondator al Rezervelor Federale, apãra interesele bancherilor internaţionali, şi avea interesul de a intra în rãzboi pentru cã, dupã cum am vãzut, nimic nu este mai profitabil pentru bancherii internaţionali decât rãzboiul. În jurnalul sãu, pe 25 noiembrie 1941, Secretarul de Rãzboi al lui Roosevelt, Henry Stimson, nota o conversaţie pe care-a avut-o cu Roosevelt. “Dilema era cum sã-i facem sã tragã ei primul foc. Era de dorit sã ne asigurãm cã japonezii vor fi cei care sã facã asta pentru a nu exista niciun dubiu cu privire la identitatea agresorilor.” În lunile premergãtoare atacului de la Pearl Harbor Roosevelt fãcuse aproape tot ce-i stãtuse în puteri ca sã stârneascã mânia japonezilor pentru a-i pune pe picior de atac. A interzis toate importurile japoneze de petrol american, a îngheţat toate investiţiile japoneze în Statele Unite, a avansat împrumuturi publice Chinei Naţionaliste şi i-a sprijinit militar pe Britanici, ambii fiind inamici ai Japoniei în rãzboi, practici care, apropo, reprezintã o violare absolutã a normelor de rãzboi internaţionale. Iar pe 4 Decembrie, cu trei zile înainte de atac, serviciile secrete australiene i-au comunicat lui Roosevelt existenţa unei forţe militare japoneze îndreptându-se spre Pearl Harbor. Roosevelt a ignorat cele spuse.
Ceea ce se spera şi ce se pregãtise a avut loc pe 7 Decembrie 1941, când Japonia a atacat Pearl Harbor, ucigând 2.400 de soldaţi. Înainte de Pearl Harbor, 83% din opinia publicã americanã nici nu vroia sã audã de rãzboi. Dupã Pearl Harbor, 1 milion de oameni s-au înrolat voluntar. E important de ştiut cã efortul de rãzboi german a fost larg susţinut de 2 organizaţii. Una numita I. G. Farben. I. G. Farben producea 84% din explozibilii Germaniei şi chiar şi gazul Zyklon B folosit în lagãrele de concentrare pentru uciderea a milioane de oameni. Unul dintre partenerii secreţi ai I. G. Farben era Compania Standard Oil din America a lui J. D. Rockefeller. În realitate, Aviaţia Germanã nu-şi putea desfãşura operaţiunile fãrã aditivul special patentat de Compania Standard Oil a lui Rockefeller. Bombardarea drasticã a Lodrei de cãtre Germania Nazistã, de exemplu, a fost posibilã datoritã combustibilului de $20 milioane livrat de compania lui Rockefeller. Acesta e doar un mic exemplu pe tema despre cum afacerile americane au sprijinit financiar ambele laturi ale celui de-al doilea rãzboi mondial.
O altã organizaţie trãdãtoare care meritã menţionatã este Corporaţia Unionalã Bancarã din New York City. Aceasta a finanţat nu numai numeroase aspecte ale accesului lui Hitler la putere împreunã cu ajutorul efectiv material în timpul rãzboiului, dar a fost şi o bancã de spãlare a banilor naziştilor care pânã la
urmã a fost demascatã ca având în seifurile sale milioane de dolari ai naziştilor. Corporaţiei Unionale Bancare din New York i s-a aplicat, în cele din urmã sechestrul, ca urmare a încãlcãrii Legii Comerţului cu inamicul. Ghici cine era directorul şi vice-preşedintele Bãncii Unionale? Prescott Bush, bunicul actualului nostru preşedinte şi, desigur, tatãl fostului nostru preşedinte. Gãndiţi-vã la asta când aveţi în vedere deciziile morale şi politice ale familiei Bush.

 

 

Războiul din Vietnam

Declaraţia oficialã de rãzboi a Statelor Unite cu Vietnamul în 1964 a fost precedatã de un presupus incident privind atacarea a 2 distrugãtoare americane de cãtre bãrcile poliţiei nord-vietnameze în Golful Tonkin. Acesta a rãmas cunoscut sub denumirea de Incidentul din Golful Tonkin. Acest fapt izolat a fost pretextul ce a catalizat o desfãşurare masivã de trupe şi rãzboiul sângeros ce a urmat. A fost o problemã, totuşi. Atacul acesta nu s-a întâmplat niciodatã.
A fost un eveniment complet înscenat pentru a avea motivul intrãrii în rãzboi. Fostul Secretar al Apãrãrii, Robert McNamara, a declarat câţiva ani mai târziu cã Incidentul din Golful Tonkin a fost “o greşealã”, în timp ce mulţi membri din interior şi ofiţeri au ieşit la rampã, spunând cã a fost o minciunã nãscocitã. Odatã cu începerea rãzboiului, a fost consideratã o afacere, ca de obicei.
În octombrie 1966,Preşedintele Lyndon Johnson a ridicat restricţiile comerciale cu Blocul Sovietic ştiind foarte bine cã Sovietele furnizau pânã la 80% din resursele de rãzboi ale Vietnamului de Nord. În consecinţã, familia Rockefeller a finanţat fabrici din Uniunea Sovieticã în care sovieticii fabricau
echipament militar şi îl trimiteau în Vietnam. Finanţarea ambelor tabere în acest conflict este doar o faţetã a monedei. În 1985, Regulile de Luptã ale Vietnamului au fost date publicitãţii. Acestea arãtau, pe larg, ce le era permis trupelor americane sã facã în rãzboi şi ce nu. Erau incluse lucruri absurde, cum ar fi: Sistemele anti-aeriene nord-vietnameze sã nu fie bombardate dacã nu sunt operaţionale. Niciun duşman nu mai poate fi urmãrit odatã ce a trecut graniţa, în Laos sau în Cambodgia, şi cel mai relevant dintre toate – ţintele strategice de cea mai mare importanţã nu puteau fi atacate decât dacã iniţiativa venea de la înalţii oficiali militari. În afarã de aceste limitãri de tot râsul, Vietnamul de Nord a fost şi informat de aceste restricţii şi, ca urmare, şi-a bazat toatã strategia de luptã în funcţie de limitãrile forţelor americane. Acesta este şi motivul pentru care rãzboiul a durat atâta timp.
Şi concluzia de final este aceasta. Rãzboiul din Vietnam nu a fost niciodatã pornit pentru a fi câştigat. Doar întreţinut. Bilanţul acestui rãzboi cuprinde 58.000 de americani şi 3 milioane de vietnamezi morţi.

Farsa de la 11 septembrie 2001

Deci, unde ne aflãm acum? 11 Septembrie a fost impulsul de început pentru accelerarea planului unei elite nemiloase. A fost un pretext înscenat pentru rãzboi, deloc diferit de scufundarea Lusitaniei, provocarea de la Pearl Harbor şi minciuna din Golful Tonkin. De fapt, dacã 11 septembrie nu ar fi un astfel de pretext de rãzboi, ar constitui excepţia de la regulã. Pretextul a fost folosit pentru declanşarea a douã rãzboaie ilegale, neprovocate, unul împotriva Iraqului iar celãlalt împotriva Afghanistanului. Dar 11 septembrie a fost, în acelaşi timp, pretextul pentru un alt rãzboi. Rãzboiul împotriva voastrã! Legea Patrioticã, Legea Siguranţei Naţionale, Legea Tribunalelor Militare şi altele sunt toate concepute, în întregime şi cu desãvârşire, pentru a vã distruge libertãţile civile şi pentru a vã limita capacitatea de a riposta împotriva a ceea ce urmeazã. La ora actualã, în Statele Unite, americani neavizaţi şi cu creierele spãlate, casele vã pot fi percheziţionate, fãrã mandat, fãrã ca mãcar sã fiţi acasã. În schimb, puteţi fi arestaţi fãrã sã vi se aducã la cunoştinţã acuzaţiile, reţinuţi pe un timp neprecizat, fãrã a avea acces la un avocat şi torturat legal, toate astea pe baza bãnuielii cã aţi putea fi terorişti.
Dacã vreţi sã vã fac şi un desen cu ceea ce se întâmplã în ţara asta, haideţi sã revedem cum se repetã istoria. În Februarie 1933, Hitler a înscenat un atac “Drapel Fals” incendiindu-şi propria clãdire a Parlamentului German, Reichstag-ul şi acuzându-i, în schimb, pe teroriştii comunişti. În urmãtoarele câteva sãptãmâni, a promulgat Actul de Împuternicire care eradica complet Constituţia Germanã, distrugând libertãţile cetãţenilor. A iniţiat apoi o serie de rãzboaie preemptive, toate justificate poporului german ca fiind necesare pentru menţinerea “siguranţei naţionale”.

“Existã un rãu care ameninţã orice bãrbat, orice femeie şi copil al acestei mari naţiuni. Trebuie sã luãm mãsuri pentru a ne asigura siguranţa personalã şi pentru a ne apãra patria-mamã.”

(George W. Bush?)

Adolf Hitler
Cu ocazia anunţãrii cãtre popor a înfiinţãrii Gestapo-ului. “Cu privire la comunism “…acesta şi organizaţiile sale centrale nu trebuie sã ne stea în cale!”.

“Inamicii noştrii sunt reţelele teroriste radicale şi orice guvern care le sprijinã.” – George W. Bush

Este timpul sã ne trezim. Oamenii de la putere fac tot ce pot sã se asigure cã sunteţi în permanenţã pãcãliţi şi manipulaţi. Percepţia majoritãţii oamenilor asupra realitãţii, în special sub aspect politic, nu le aparţine lor. Le este impusã cu viclenie fãrã ca ei mãcar sã ştie asta. De exemplu, opinia publicã crede cã, de fapt, invazia din Iraq merge prost iar violenţele religioase nu par sã se mai opreascã. Ceea ce publicul eşueazã sã vadã este faptul cã destabilizarea Iraqului este ceea ce vor oamenii din spatele guvernului. Acest rãzboi va fi întreţinut pentru ca regiunea sã se divizeze, dominaţia asupra petrolului sã fie menţinutã, profituri continue culese pentru firmele din apãrare şi, cel mai important, permanenta amplasare de baze militare utilizate ca rampe de lansare împotriva altor ţãri cu rezerve de petrol, dar nonconformiste cum sunt Iranul şi Siria.
Pentru o mai bunã percepere a faptului cã rãzboiul civil şi destabilizarea sunt intenţionate, în 2005, doi ofiţeri britanici din elita SAS au fost arestaţi de poliţia iraqianã dupã ce au fost prinşi fãcând ture cu maşina şi îmbrãcaţi în veşminte arabe, împuşcau civili. Dupã arestarea şi trimiterea lor într-o închisoare din Basra,armata britanicã a solicitat imediat eliberarea acestor bãrbaţi. Când guvernul din Basra a refuzat, tancurile britanice au intrat, practic, în închisoarea din Basra şi şi-au eliberat oamenii.

 

Dacã vrei sã distrugi o ţarã, cum faci asta? Pãi, sunt douã moduri: Poţi sã te duci acolo şi sã dai o bombã, dar asta nu e foarte eficient. Mai eficient este sã-i faci pe oamenii din acea zonã sã se omoare între ei şi sã le distrugi propriul teritoriu, propriile ferme, şi asta s-a fãcut în aceastã ţarã.
Deci, modul în care distrugi legãtura dintre ei este sã-i faci sã se autodistrugã prin învrãjbirea unuia împotriva celuilalt. şi apoi sprijini ambele pãrţi, ai agenţi infiltraţi în ambele tabere – agiţi spiritele în ambele tabere pânã ajung sã se omoare reciproc. Este timpul ca unii din noi sã se trezeascã la realitate, sã înţeleagã cum încearcã aceşti oameni sã creeze şi sã menţina imperii. Fac acest lucru manipulând oamenii pe care încearcã sã-i cucereascã.

 

Poate aţi vrea sã vã întrebaţi de ce întreaga culturã este saturatã pânã la refuz de divertisment mass-media din toate pãrţile în vreme ce sistemul de învãţãmânt din America este într-un declin stupefiant de când guvernul american a decis sã preia şi sã subvenţioneze învãţãmântul de stat. Guvernul primeşte atât cât plãteşte. Când vom înţelege asta şi când veţi vedea instituţiile educaţionale subvenţionate de guvern şi veţi vedea ce studenţi şi ce educaţie a dat aceste şcoli finanţate de guvern, logica vã va spune cã dacã produsul final al acestor şcoli nu concordã cu ceea ce vrea statul şi guvernul federal poate aatunci vor fi schimbate. Concluzia este cã guvernul primeşte ce a comandat. Ei nu vor ca copiii voştri sã capete o educaţie decentã.Ei nu vor sã gândiţi prea mult.De aceea în ţara noastrã şi în întreaga lume a proliferat divertismentul, mass media, spectacolele de televiziune, parcurile de distracţii, drogurile, alcoolul şi orice tip de divertisment care sã ţinã mintea umanã ocupatã astfel ca sã nu-i inoportunaţi pe oamenii ãştia importanţi dacã gândiţi prea mult.
Aţi face mai bine sã vã treziţi şi sã înţelegeţi cã existã oameni care vã traseazã viaţa şi voi nici mãcar nu ştiţi!

 

 

 

Advertisements

6 thoughts on “Adevărul despre cele două Războaie Mondiale, terorism şi violenţă

  1. […] În 1914, în Europa a izbucnit rãzboiul având în centru Anglia ?i Germania. Poporul american nu vroia sã aibã de-a face cu acest rãzboi. În acela?i timp, Pre?edintele Woodrow Wilson a declarat public neutralitatea ?ãrii lui. Însã pe ascuns, administra?ia americanã cãuta orice scuzã pentru a intra în rãzboi. Într-o altã constatare a Secretarului de Stat, William Jennings: “Marii bancheri sunt foarte interesa?i ca ?ara sã intre în rãzboi datoritã oportunitã?ilor largi de a face profituri imense”. Este esen?ial sã în?elegem cã cel mai profitabil eveniment pentru bancherii interna?ionali care se poate întâmpla este rãzboiul. Pentru cã acesta for?eazã na?iunea sã împrumute ?i mai mul?i bani cu dobândã de la Banca Rezervelor Federale. Consilierul ?i mentorul lui Woodrow Wilson era Colonelul Edward House, omul care avea rela?ii strânse cu bancherii interna?ionali ce vroiau rãzboiul. În stenograma conversa?iei dintre Colonelul House, consilierul lui Wilson ?i Sir Edward Grey, Secretarul de Afaceri Externe al Angliei, cu privire la cum sã implice America în rãzboi, Grey întreabã: “Ce ar face americanii dacã germanii le-ar scufunda o navã de linie cu pasageri americani la bord?” House rãspunde: “Cred cã o flacãrã de indignare ar mãtura America “…?i, prin ea însã?i, ar fi suficientã pentru a ne arunca în rãzboi.” Astfel, pe 7 Mai 1915, la sugestia lui Sir Edward Grey, nava “Lusitania” a fost inten?ionat trimisã în apele aflate sub jurisdic?ia germanilor unde se ?tia cã se aflã navele militare germane. ?i cum era de a?teptat, submarinele germane au torpilat vasul, fãcând sã sarã în aer muni?ia stocatã ?i ucigând 1.200 de oameni. Pentru a în?elege mai bine natura deliberatã a acestei înscenãri, sã precizãm cã ambasada germanã a dat anun?uri publicitare în New York Times în care îi avertiza pe oameni cã, îmbarcându-se pe “Lusitania”, o fac pe propriul risc ?inând cont cã o navã, care, pe ruta America – Anglia, trece prin zona de rãzboi, este expusã distrugerii. A?a cum se anticipase, scufundarea “Lusitaniei” a cauzat un val de mânie în rândul americanilor, ?i America a intrat în rãzboi, la scurt timp dupã. Primul Rãzboi Mondial a costat America 323.000 de vie?i. J. D. Rockefeller a câ?tigat 200 de milioane de dolari din rãzboi – în jur de 1.9 miliarde, potrivit standardelor de astãzi. Ca sã nu mai spunem cã efortul de rãzboi a costat America în jur de 30 de miliarde de dolari. Mare parte din ei au fost împrumuta?i de la Banca Rezervelor Federale, cu dobândã, mãrind, ?i pe viitor, profiturile bancherilor interna?ionali. Articolul intreg pe Libercurgetatorul […]

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s