Lumea modernă şi sclavia economică în sistemul de piaţă global (1)

Un film documentar realizat de Jean-Francois Brient despre condiţia de sclav a omului modern, care îşi trăieşte viaţa sub un sistem de organizare socială care devine pe zi ce trece tot mai stresant şi mai mizer. Forţat să accepte o condiţie umană care îl înrobeşte, sclavul modern suportă tot ceea ce îi serveşte sistemul de abrutizare şi mediocritate, trăind într-o iluzie a libertăţii.

“Optimismul meu se bazează pe certitudinea că această civilizație se va prăbuși.
Pesimismul meu vine din tot ceea ce face această civilizație pentru a ne antrena în propria ei prăbușire”

SCLAVIA MODERNĂ

“Ce epocă îngrozitoare, aceea în care idioții îi conduc pe orbi” – William Shakespeare

[adsenseyu5]

Sclavia modernă este o sclavie voluntară, consimţită de mulţimea de sclavi care se târăsc pe suprafaţa pământului.
Ei îşi cumpără toţi, la fel, mărfurile care îi aservesc tot mai mult.Ei aleargă toţi către o muncă tot mereu mai alienantă, care li se oferă printr-un consimţământ generos, dacă sunt suficient de docili. Ei înşişi aleg stăpânii pe care îi vor servi. Pentru că această tragedie amestecată cu absurditate să poata fi pusă în practică, a trebuit mai întâi ca să li se extirpe membrilor acestei clase, orice urmă a constiinţei legate de exploatarea şi alienarea ei. Iată deci strania modernitate a epocii noastre.
Spre deosebire de sclavii din Antichitate,de şerbii din Evul-Mediu sau de muncitorii primelor revoluţii industriale, ne aflăm astăzi în faţa unei clase total aservite, dar care nu ştie acest lucru, sau care mai degrabă nu vrea să-l ştie. Prin consecinţă, ei nu cunosc revolta, care ar trebui să fie singura reacţie legitimă a celui exploatat, şi acceptă fără crâcnire viaţa jalnică ce le-a fost construită. Renunţarea şi resemnarea sunt sursele nefericirii lor.
Iată visul nefericit al sclavilor moderni care nu aspiră, în final, decât să se lase prinşi în hora macabră a sistemului de alienare. Opresiunea se modernizează întinzându-şi pretutindeni formele de mistificare ce permit mascarea condiţiei de sclav.
A arăta lucrurile aşa cum sunt ele în realitate şi nu cum sunt prezentate de către putere reprezintă subversiunea sub forma ei cea mai autentică. Numai adevărul este revoluţionar.

 

Pe măsură ce-şi construiesc lumea prin efortul muncii lor alienate, decorul acestei lumi devine închisoarea în care vor trebui să trăiască. O lume sordidă, fără gust şi miros, ce poartă în ea mizeria modului de producţie dominant.  Acest decor este într-o construcţie fără sfârşit. Nimic nu e stabil aici. Reflecţia permanentă a spaţiului care ne înconjoară îşi găseşte justificarea în amnezia generalizată şi în insecuritatea în care trebuie să trăiască locuitorii săi. Totul trebuie refăcut în aşa fel încât să reflecte cât mai bine imaginea sistemului: lumea devine pe zi ce trece tot mai murdarăşi mai zgomotoasă, precum o uzină. Fiecare parcelă din această lume aparţine statului sau unui particular. Apartenenţa excusivă a pământului, acest jaf social, se găseşte materializat în omniprezenţa zidurilor de demarcaţie, a porţilor, gardurilor, barierelor şi frontierelor…Sunt urmele vizibile ale acestei separaţii care invadează totul. Însă în paralel, unificarea spaţiilor conform intereselor culturii de piaţă este marele obiectiv al tristei noastre epoci.

Lumea trebuie să devină o imensă autostradă, optimizată la extrem pentru a facilita transportul mărfurilor. Orice obstacol, natural sau uman, trebuie distrus. Habitatul în care se înghesuie această masă servilă este imaginea vieţii fiecăruia din ei:
acesta se aseamănă cu cuştile, cu închisorile, cu cavernele. Dar spre deosebire de sclavi sau deţinuţi, exploataţii timpurilor moderne trebuie să-şi plătească cuşca pe care o locuiesc.

«Căci nu este omul cel ce a devenit anormal, ci lumea în care trăieşte.»

Antonin Artaud

În această locuinţă strâmtă şi lugubră sunt înghesuite noile mărfuri care ar trebui, conform mesajelor publicitare omniprezente,să-i aducă fericirea şi împlinirea. Dar, cu cât acumulează mai multe mărfuri, cu atât posibilitatea ca într-o zi să atingă fericirea se îndepartează de el.

de mariusica2010

[adsenseyu2]

Advertisements

One thought on “Lumea modernă şi sclavia economică în sistemul de piaţă global (1)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s