Lumea modernă şi sclavia economică în sistemul de piaţă global (5)

“Natura nu a creat nici stăpâni nici sclavi.
Iar eu nu doresc nici să dau, nici să primesc legi.”
Denis Diderot

 

 

 

 

Sistemul dominant se defineşte, deci, prin omniprezenţa ideologiei sale de piaţă. Aceasta ocupă, rând pe rând, întreg spaţiul şi toate sectoarele de activitate. Iar ea nu spune, în esenţă, nimic altceva decât: «Produceţi, vindeţi, consumaţi, acumulaţi!» Ea reduce ansamblul raporturilor umane la raporturi de piaţă şi consideră planeta noastră drept o simplă marfă.

Datoria pe care ne-o impune este munca servilă. Singurul drept pe care-l recunoaşte este dreptul la proprietate privată. Singurul Dumnezeu pe care-l venerează este banul. Dreptul de “a te face remarcat” este monopolizat de cei de la putere. Tribuna, scena, ecranul aparţin oamenilor şi discursurilor favorabile ideologiei dominante. Critica acestei lumi, a sistemului, este înnecată în torentul mediatic care determină ce este bine şi ce este rău, ce putem vedea şi ce nu.

Ommiprezenţa ideologiei, a cultului banului, monopolul apariţiilor publice, partidul unic sub masca pluralismului parlamentar, absenţa opoziţiei vizibile, voinţa de a transforma omul şi lumea, represiunea sub toate formele sale. Iată chipul real al totalitarismului modern numit «democraţie liberală» căruia acum trebuie să-i spunem pe adevăratul său nume: Sistemul Totalitar de Piaţă. Omul, societatea şi întreaga planetă servesc acestei ideologii. Sistemul totalitar de piaţă a realizat, deci, ceea ce nici o altă formă de totalitarism nu a putut face înaintea lui: dominarea întregii lumi de către o singură ideologie. Astăzi exilul a devenit imposibil.

Pe măsură ce opresiunea acaparează toate sectoarele vieţii, revolta ia forma unui război social. Manifestaţiile reapar, anunţând revoluţia ce va veni. Distrugerea societăţii totalitare de piaţă nu este o chestie de opţiune, ci este o necesitate, într-o lume care se ştie condamnată. Deoarece puterea este pretudindeni, ea trebuie combătută oricând şi oriunde. Reinventarea limbajului,  revoluţionarea permanentă a vieţii cotidiene, nesupunerea şi rezistenţa reprezintă elementele cheie ale revoltei împotriva ordinii stabilite. Dar pentru ca din această revoltă să ia naştere o revoluţie, trebuie ca subiectivităţile să se unească într-un front comun. Trebuie să lucrăm la unirea tuturor forţelor revoluţionare. Asta nu se poate face decât pornind de la conştiinţa eşecurilor noastre trecute. Nici reformismul steril, nici birocraţia totalitară nu pot reprezenta soluţii la insatisfacţia noastră. Este necesar să inventăm noi forme de organizare şi de luptă.

Autogestiunea angajaţilor şi democraţia directă la nivelul comunei constituie bazele acestei noi forme de organizare, care trebuie să fie anti-ierarhică, atât în formă, cât şi în conţinut. Puterea nu trebuie cucerită, ci distrusă.

«Oh, Domnilor, timpul vieţii este scurt…Iar dacă trăim, o facem pentru a călca pe capete de regi.»

William Shakespeare

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s