Istoria secretă a religiilor şi societăţile secrete (5)

cuceriti de cruce2Pagini din istoria secretă a religiilor.

Cuceriți de cruce (2)

Aşa se explică de ce Frăţia a încercat tot timpul să creeze o lume în care să prevaleze energia masculină, cel puţin la suprafaţă. Starea de conştiinţă care corespunde arhetipului „macho” este deconectată de energia sa feminină corespondentă, fiind profund dezechilibrată. De remarcat că în Crezul Conciliului de la Niceea nu se pomeneşte nimic de vreo femeie. Se spune doar că Dumnezeu s-a făcut trup sub forma lui Iisus Christos „pentru mântuirea noastră, a oamenilor”.

 

continuare din articolul anterior

Creştinismul a fost un bastion masculin încă de la crearea sa, cu scopul de a suprima energia feminină şi de dezechilibra conştiinţa umană. Primii fondatori ai Bisericii, precum Quintus Tertullian, le-au izgonit pe femei din oficiul preoţesc şi le-au interzis chiar să vorbească în biserică. Biserica Catolică nu a acceptat că femeile au suflet decât în anul 1545, în urma Conciliului de la Trent. Chiar şi atunci majoritatea celor care au votat pentru a fost foarte subţire, diferenţa fiind de numai trei voturi! Seminţele acestei dogme antifeminine adoptată de biserica creştină se regăsesc în predecesoarea sa, secta profetului (zeului solar mitic) Zoroastru. Acesta s-a născut (cum altfel) în Persia, actualmente Turcia, ţinutul unde se află Munţii Taurus şi oraşul în care s-a născut Sfântul Pavel, Tarsus. Zoroastru a fost un antifeminist vehement, afirmând că: „Nici o femeie nu poate intra în rai decât dacă a fost o soţie supusă şi şi-a considerat bărbatul un stăpân”. Această filozofie reprezintă o reluare aproape cuvânt cu cuvânt a celei brahmanice, teribilul crez hindus care a fost introdus de arieni în India cu multe secole înainte. Sfântul Pavel (respectiv clanul Piso şi Pliniu) a preluat ştafeta antifeminismului şi a creat premisele pentru cea mai oribilă reprimare a femeilor timp de aproape 2000 de ani. Printre perlele atribuite Sfântului Pavel se numără şi următoarea: „Soţii, supuneţi-vă soţilor voştri, căci soţul este capul soţiei, la fel cum Christos este capul Bisericii. La fel cum Biserica se supune lui Christos, o soţie trebuie să se supună în toate soţului ei”. Sau: „Eu nu suport să aud o femeie predicând sau încercând să uzurpe autoritatea bărbaţilor. Nu o suport decât atunci când tace”. Biserica creştină a fost construită cu scopul precis de a reprezenta şi de a perpetua vibraţia masculină extremă, energia soarelui, păstrând astfel marele secret al cunoaşterii, ascuns din cele mai vechi timpuri. Această biserică a devenit un instrument crucial şi extrem de eficient pentru eliminarea cunoaşterii ezoterice din circuitul public, pentru a putea fi folosită în secret şi cu rea intenţie din culise. Asaltul asupra energiei feminine şi asupra cunoaşterii ezoterice a condus la oribilele persecuţii împotriva „vrăjitoarelor”, adică a mediumilor şi persoanelor cu capacităţi extrasenzoriale. Aceste comunicări cu lumile de dincolo făcuseră parte integrantă din lumea pre-creştină, fiind unanim acceptate. Mediumii erau cunoscuţi sub numele de profeţi, oracole, canale ale lui Dumnezeu, etc. Unul din liderii acestei vânători de vrăjitoare a fost Jerome, născut în anul 341, cel căruia i se atribuie textul principalei versiuni latine a Bibliei. Jerome a fost cel care l-a convins pe papă să scoată în afara legii orice comunicaţie cu alte lumi. Printr-un singur decret papal, canalele lui Dumnezeu s-au transformat în vrăjitori şi vrăjitoare ale diavolului, termen folosit încă de numeroşi creştini moderni. Regele James I, primul rege al Angliei şi Scoţiei reunite, a inclus o condamnare aspră a actelor de vrăjitorie în faimoasa sa Biblie (Biblia Regelui James) tipărită în anul 1611 şi s-a ţinut de cuvânt, torturând şi executând mii de femei sub acuzaţia de vrăjitorie. Ceea ce îşi dorea Jerome era ca preoţii să devină mijlocitorii între oameni şi Dumnezeu. El nu dorea ca oamenii să se roage direct lui Dumnezeu, contrazicând linia oficială, şi cu atât mai puţin să pună în circulaţie cunoştinţe neaprobate de biserică. Iată ce a spus el, negru pe alb:

„Noi nu ne opunem atât profeţiilor, cât acelor profeţi care contrazic Scripturile mai vechi sau mai noi”.

Simultan, iniţiaţii Frăţiei Babiloniene care au creat Biserica Romană se foloseau din plin de aceste puteri extrasenzoriale, comunicând cu alte dimensiuni. Bine, dar cum altfel i-am putea controla pe nespălaţi, cu atât mai mult cu cât sunt atât de numeroşi?! Mai bine să-i facem să creadă într-un basm cu Iisus, păcălindu-i că după o singură viaţă trăită pe pământ, Dumnezeu va decide dacă se duc în rai sau în iad. I-am convins deja că noi, oamenii în robe negre, ştim mai bine ce doreşte Dumnezeu de la ei şi că orice formă de cunoaştere ezoterică este demoniacă. Altceva? Mda, ar trebui să fim atenţi cu acea energie sexuală, forţa creatoare din om. Trebuie să închidem acest izvor de energie; în caz contrar, sursa lor de putere nu va dispărea. În această direcţie, cunoaştem pe cineva cum nu se poate mai potrivit pentru această sarcină: pe Augustin. Hei, Augustine, treci în biroul nostru. La fel ca mulţi alţi eroi timpurii ai Bisericii, Sfântul Augustin din Hippo era originar din Africa de Nord. În prima parte a vieţii nu se mai sătura de sex, dar după convertirea sa la creştinism la vârsta de 31 de ani opiniile sale s-au schimbat radical şi el a stabilit că sexul este ceva oribil. Cred că ştiţi cât de dificili sunt fumătorii când se lasă de fumat. Augustin nu a mai permis nici unei femei să intre în casa sa neînsoţită, nici măcar propriei lui surori. Din păcate, nu i-a venit în minte nici un alt mijloc de a face copii, aşa că nu a putut interzice complet sexul, de teamă să nu dispară întreaga rasă. A insistat totuşi ca nimeni să nu se bucure de el. Vă asigur că acest lucru este imposibil.

 

 

Iată care era viziunea Sfântului Augustin despre sexualitate:

„Soţi, iubiţi-vă soţiile, dar într-un mod cast. Nu insistaţi asupra lucrării trupeşti decât în măsura în care acest lucru este necesar pentru procrearea copiilor. De vreme ce copiii nu pot fi concepuţi în nici un alt fel, va trebui să vă coborâţi asupra lui împotriva voinţei voastre, căci el a fost pedeapsa lui Adam”.

Aşa s-a ajuns la impunerea celibatului preoţesc de către papa Grigorie VII în anul 1074. Da, motivul pentru care preoţii catolici din epoca noastră sunt nevoiţi să practice celibatul se datorează deciziei unui singur om, care a trăit acum o mie de ani; din cauza lui, un număr nesfârşit de copii abuzaţi de bieţii preoţi frustraţi şi confuzi au fost nevoiţi să suporte consecinţele. Augustin a fost primul care a făcut legătura între sex şi păcatul originar, acel concept potrivit căruia ne naştem cu toţii din start păcătoşi, din cauza legăturii noastre de rudenie cu Adam şi cu Eva. Legenda creştină susţine că singura fiinţă care s-a născut vreodată fără de păcat a fost Iisus, întrucât a fost conceput printr-o naştere imaculată. Ce putem spune însă despre mama lui? Cu siguranţă, ea trebuie să fi fost supusă păcatului originar, şi este imposibil să nu-i fi transmis şi lui ceva din acest păcat strămoşesc. În cele din urmă, Biserica Romană a sesizat contradicţia şi a decretat că şi Maria s-a născut fără de păcat, dintr-o fecioară. Bine, dar mama ei? Se afla ea sub incidenţa păcatului originar? Dacă da, cu siguranţă trebuie să-i fi transmis o parte din acesta. Doamne, opriţi-mă înainte să o iau razna! Numai prostii! Şi totuşi, ele au permis controlul şi manipularea a miliarde de oameni, prin implementarea crezului creştin, bazat pe teamă, vinovăţie şi violenţă, adânc în subconştientul colectiv. De fapt, şi eu cred în păcatul original. Câteva din „păcatele” mele au fost cât se poate de originale. Dacă tot păcătuiţi, încercaţi să o faceţi cât mai original cu putinţă. Acesta este sfatul meu!

 

Nivelul fizic, cel emoţional, cel mental şi cel spiritual al fiinţei noastre sunt conectate între ele prin vortexuri energetice numite chakra-e (cuvânt sanscrit care înseamnă „roată de lumină”). Aceste chakra-e fac ca dezechilibrul de pe un nivel să le afecteze şi pe celelalte (vezi Figura 18).

De pildă, atunci când suntem foarte stresaţi din punct de vedere emoţional, primul lucru care ni se întâmplă este că nu mai gândim bine. Altfel spus, dezechilibrul se transmite de pe nivelul emoţional pe cel mental. Dacă nu este corectat, dezechilibrul sfârşeşte prin a fi transmis corpului fizic, conducând la boală sau disconfort. Aceste dezechilibre emoţionale se manifestă la nivelul corpului fizic sub forma unor reacţii chimice. Acesta este nivelul pe care încearcă să-l „trateze” medicina oficială (altfel spus, companiile transnaţionale farmaceutice), cu costuri incredibile, atât în bani, cât şi ca efecte pe termen lung asupra corpului. Ei tratează simptomele, nu cauzele, căci marea majoritate a doctorilor sunt atât de îndoctrinaţi încât nu au nici cea mai vagă idee despre felul în care funcţionează corpul şi fiinţa umană. În schimb, cei care se ascund în spatele companiilor transnaţionale farmaceutice ştiu foarte bine aceste lucruri, făcând tot ce le stă în puteri pentru a suprima metodele de vindecare „alternative” care tratează cauzele, şi nu simptomele.

Chakra-ele absorb energie în câmpul conştiinţei noastre. Atunci când funcţionează la capacitate, noi absorbim o cantitate uriaşă de energie, îndeosebi prin chakra situată la baza coloanei vertebrale. De aici, ea urcă de-a lungul coloanei, trecând prin celelalte chakra-e principale (şapte cu totul), până la chakra din creştetul capului. Am explicat în detaliu acest mecanism în celelalte cărţi ale mele, precum Eu sunt eu; eu sunt liber. Din motive pe care le voi explica într-un capitol ulterior, cu cât absorbim mai multă energie în câmpul nostru de conştiinţă, cu atât mai mare devine puterea noastră de a crea şi de a ne controla propriul destin. De aceea, este absolut vital ca cei interesaţi să ne domine să descopere căi precise de limitare a energiei astfel absorbite. Aici intervine manipularea sexului. Cele trei chakra-e inferioare sunt: chakra rădăcinii, cea sexuală, situată chiar deasupra ei, şi cea a plexului solar, asociată cu emoţiile noastre. Aceasta este chakra care ne dă dureri de stomac atunci când suntem nervoşi sau stresaţi. Ceea ce urmăreşte atitudinea creştină şi „morală” este să închidă chakra rădăcinii şi să arunce în aer puţina energie care mai ajunge la chakra sexuală şi la cea a emoţiilor, din cauza vinovăţiei şi fricii care au ajuns să fie asociate cu acest subiect (al sexului). Din cauza acestui blocaj, întregul câmp energetic/de conştiinţă uman este afectat. Marea majoritate a clericilor creştini nu cunosc aceste lucruri, dar cei care au controlat de la bun început creştinismul şi Biserica Romană le ştiu foarte bine, căci deţin cunoştinţele ezoterice refuzate restului populaţiei.

Generaţie după generaţie, oamenii au fost condiţionaţi să adopte viziunea creştină asupra sexualităţii, condiţionându-şi apoi mai departe copiii. În realitate, sexul este ceva minunat. El trebuie savurat, nu respins. Capacitatea de a-ţi exprima iubirea pentru o altă fiinţă la nivel fizic este un dar sublim care ne-a fost făcut nouă, oamenilor. Nu contează în ce fel se exprimă sexualitatea dumneavoastră. Iubirea este iubire. Exprimaţi-o deschis. Dacă Augustin sau papa vor să şi-o înnoade, treaba lor. Fiecare cu a lui, atât timp cât nu-mi spun mie cum să-mi trăiesc viaţa!

 

Sistemul „chakra-elor” umane care permit inter-penetrarea nivelelor noastre de conştiinţă. Atunci când sunt deschise, noi ne aflăm în legătură cu cosmosul şi putem extrage de aici cantităţi nelimitate de energie. Dacă sunt închise, suntem deconectaţi de cosmos şi nu putem opera decât cu o fracţiune din potenţialul nostru mental, emoţional, fizic şi spiritual. Orientalii, asiaticii şi chinezii au păstrat de mii de ani cunoaşterea puterii energiei sexuale. În Occident, această cunoaştere a fost practicată numai în societăţile secrete şi în ritualurile satanice. Aşa cum am spus deja de atâtea ori, o energie nu este altceva decât o energie neutră; ea poate fi folosită atât pentru a face bine cât şi pentru a distruge. În religiile orientale, trezirea conştientă şi stimularea energiei sexuale este cunoscută sub numele de Tantra. Pe bună dreptate, actul sexual este privit ca o formă de echilibrare şi fuziune a energiei masculine (yang) cu cea feminină (yin). Scopul actelor amoroase tantrice constă în stimularea energiei sexuale de la baza coloanei vertebrale, cunoscută şi ca energia kundalini. Aceasta este simbolizată ca un şarpe încolăcit care se trezeşte, iar adepţii tantrici îşi controlează şi îşi amână orgasmul cu scopul de a transforma energia kundalini din forma sa originală (ching) într-o energie superioară (ch’i), iar apoi în expresia sa cea mai înaltă (shen). Procedeul constă în ridicarea energiei de-a lungul coloanei vertebrale şi coborârea ei din nou, până când adeptul reuşeşte să se pună la unison cu întregul cosmos. Până la sfârşitul acestei cărţi veţi înţelege importanţa acestui procedeu şi baza sa ştiinţifică. Când energia kundalini explodează în câmpul energetic al omului, aşa cum s-a întâmplat în cazul meu între anii 1990-1991, este posibil ca ea să dea peste cap echilibrul său mental, emoţional şi spiritual, uneori chiar fizic, dacă omul respectiv nu ştie să îi controleze puterea.

Procesul de stimulare a energiei kundalini este descris ca „aprinderea focului interior”. În cazul meu nu s-a aprins un foc, ci a fost o explozie nucleară! Scopul Tantrei este de a realiza în mod controlat acest proces, dar sunt cazuri în care procesul necontrolat oferă experienţe mult mai intense, deopotrivă extreme şi iluminatorii. După trezirea lui kundalini, omul capătă acces la o energie nelimitată şi extrem de puternică, cu ajutorul căreia poate crea orice doreşte. Sataniştii folosesc sexul ca parte integrantă din ritualurile lor, dar utilizează această forţă creatoare uriaşă în scopuri oribile. În egală măsură, ea poate fi folosită însă pentru eliberarea fiinţei, ceea ce explică obsesia creştinismului de transformare a sexului într-o experienţă murdară, imorală şi generatoare de vinovăţie, astfel încât să suprime sau să dezechilibreze energia kundalini şi să deconecteze astfel oamenii de la nivelele cosmice ale sinelui lor.

Un alt aspect al farsei se referă la scrierea Bibliei. Dacă întrebi un om obişnuit, acesta îţi va spune probabil că Matei, Marcu, Luca şi Ioan au fost discipoli ai lui Iisus. Aceasta este impresia generală pe care o au oamenii, încurajată tacit de biserică, dar ea nu este reală, şi nici chiar biserica nu susţine în mod oficial aşa ceva. Evangheliile şi celelalte cărţi ale Bibliei sunt scrise de clanul Piso în colaborare cu Pliniu. Numai aceste texte sunt recunoscute oficial de biserică, care face deosebirea între ele şi nenumăratele variante şi copii care au urmat. În realitate, există numeroase alte texte, chiar mai autentice decât cele oficiale, care sunt cuprinse în „Cartea Sfântă”. Acestea au fost însă respinse, distruse sau rescrise, astfel încât să corespundă liniei oficiale. Iată ce scria în secolul trei filozoful Celsus despre liderii bisericii: „Voi spuneţi basme de adormit copiii, şi nici măcar nu posedaţi arta de a le face să pară autentice… Aţi modificat de trei, patru ori propriile voastre texte, uneori chiar şi de mai multe ori, astfel încât să curmaţi orice obiecţii care vi s-ar putea aduce”.

În anul 1958, la o mănăstire din Mar Saba, la est de Ierusalim, s-a descoperit un manuscris în care se precizează că povestea lui Iisus a fost rescrisă de Biserică ori de câte ori aceasta a considerat că este cazul, pentru a-şi servi propriile interese. Documentul a fost descoperit de un american, Morton Smith, profesor de Istorie Antică la Universitatea Columbia, şi includea textul unei scrisori adresată de episcopul Clement din Alexandria, unul din primii părinţi ai bisericii, unui coleg pe nume Teodor. Manuscrisul revelează de asemenea un fragment necunoscut din Evanghelia după Marcu, care a fost suprimat de biserică. Acesta face referiri la anumite detalii ale iniţierilor din şcolile misterelor şi relatează învierea lui Lazăr de către Iisus. Textul afirmă că Lazăr l-a strigat pe Iisus înainte de „învierea sa”, ceea ce arată că nu era cu adevărat mort din punct de vedere fizic. Manuscrisul mai face anumite aluzii din care rezultă că Iisus s-ar fi angrenat în anumite practici homosexuale cu „tânărul bogat” menţionat de Evanghelia după Marcu. Doresc să subliniez că eu nu condamn homosexualitatea. Fiecare are dreptul să îşi trăiască viaţa aşa cum crede, atât timp cât alegerea îi aparţine cu adevărat. Ceea ce doresc să subliniez este altceva: că ierarhia creştină şi-a înşelat şi şi-a minţit credincioşii de la bun început. Scrisoarea episcopului Clement reprezintă un răspuns adresat unui creştin care a fost foarte tulburat după ce a auzit relatarea de mai sus referitoare la Iisus, povestită de un grup de gnostici numit Carpocrates. Se pare că aceştia cunoşteau povestea de la un oficial din Alexandria. După ce confirmă autenticitatea poveştii, Clement îşi sfătuieşte adeptul să conteste tot ce nu corespunde viziunii oficiale a bisericii, chiar dacă acel lucru este adevărat.

Iată ce spune scrisoarea despre cei care pun în discuţie ortodoxia oficială: „Chiar dacă aceştia ar rosti un adevăr, cel care iubeşte Adevărul nu trebuie să fie de acord cu ei… El nu trebuie să îi susţină niciodată. Chiar dacă aceştia ar aduce argumente care să demonstreze falsul, el nu trebuie să recunoască de cine este scrisă Evanghelia secretă, ci trebuie să nege, chiar dacă se află sub jurământ. Căci nu toate lucrurile adevărate trebuie recunoscute faţă de oameni”.

Clement a sintetizat în această frază atitudinea pe care a avut-o Frăţia şi acoliţii săi de-a lungul întregii istorii. Marea majoritate a credincioşilor bisericii urmează linia oficială a acesteia pentru că aşa au fost condiţionaţi să creadă, dar în interiorul acestor „religii” se ascund secte secrete care cunosc adevărul. Ele sunt organizaţii în interiorul altor organizaţii, sau mai bine zis o singură organizaţie (Frăţia reptiliană) în interiorul celorlalte. Aceştia sunt oamenii care au creat de la bun început religiile, care au scris şi au tradus Biblia, cartea care a permis secole la rând controlul minţilor, lucru pe care îl reuşeşte de minune chiar şi la ora actuală. Jerome a devenit secretarul papei Damasus în anul 382 şi a primit sarcina de a aduna diferitele texte pentru a alcătui Biblia latină, limba oficială a Romei. A rezultat astfel o nouă versiune, o traducere din ebraică şi din greacă, la care se adăugau prejudecăţile lui Jerome. Versiunea sa este cunoscută sub numele de Vulgate, de la Latin Vulgata, care înseamnă „de uz curent”. Probabil că o traducere mai bună ar fi „pentru uzul prostimii”. Jerome a redactat numai ce a considerat necesar din textele adunate, respingându-le pe cele care nu corespundeau crezului adoptat la Conciliul din Niceea. El a lucrat în această direcţie cu un alt „părinte” al bisericii, bomba sexuală Augustin. Jerome şi Augustin au căzut de acord că femeile sunt inferioare din punct de vedere moral şi spiritual, şi că sexul şi plăcerile lumeşti reprezintă o amăgire diavolească ce îi împiedică pe bărbaţi să evolueze pe calea spirituală. Bieţii oameni! Cei doi au examinat împreună 13 Evanghelii, nouă texte referitoare la faptele şi la învăţăturile apostolilor, plus 31 de scrisori şi alte scrieri. Ei au decis care dintre acestea erau „ortodoxe” şi care trebuiau respinse. Alegerea lor a fost susţinută de Conciliul din Cartagina din anul 397, şi reconfirmată de papa Inocenţiu I o sută de ani mai târziu. Biblia Vulgate a lui Jerome a devenit unanim acceptată ca singura versiune oficială. Conciliul de la Trent din anul 1545 a decretat că aceasta este singura variantă acceptabilă de către catolici. Marea majoritate a creştinilor nu puteau înţelege ce scrie în această Biblie, căci era scrisă în latină, limbă pe care nu o mai înţelegeau. Se bazau însă pe preoţi, care le spuneau ce trebuie şi ce nu trebuie să facă. Au existat oameni condamnaţi şi ucişi pentru crima de a fi tradus Biblia în limba engleză, lucru care a permis milioanelor de credincioşi să afle ce scria cu adevărat în textele cu ajutorul cărora preoţii i-au controlat şi i-au terorizat atâta vreme.

În anul 553, credinţa în reîncarnare a fost scoasă în afara legii de cel de-al doilea Sinod al Conciliului din Constantinopole, sub influenţa împăratului Iustinian. Fără să mai aştepte acordul papei, Conciliul a decis că: „Dacă cineva îşi mărturiseşte credinţa în fabuloasa poveste a pre-existenţei sufletelor, declarând că urmează monstruoasa doctrină care rezultă din ea, acesta trebuie… excomunicat”. „Monstruoasa doctrină” nu spunea altceva decât că sufletul uman trăieşte de-a pururi, călătorind pe drumul etern al evoluţiei prin experienţă, şi că toţi suntem responsabili pentru acţiunile noastre din această viaţă fizică sau din orice viaţă viitoare. Acceptarea teoriei reîncarnării ar fi diminuat puterea acestei mafii a paradisului şi a iadului de a-i speria pe oameni dacă nu fac ce spun ei.

Între timp, cunoaşterea ezoterică aflată în circuitul public continua să fie retrasă de pretutindeni. După Constantin cel Mare au urmat alţi împăraţi, care au influenţat la rândul lor crezul noii religii care se extindea rapid. printre aceştia s-a numărat şi Teodosie, care a făcut din creştinism religia oficială a imperiului, în anul 380. Puterea oamenilor în robe negre a crescut enorm, în timp ce preoţimea babiloniană s-a mutat cu arme şi bagaje la Roma. Toţi cei care se abăteau chiar şi cu un milimetru de la doctrina oficială erau executaţi cu cruzime, iar documentele lor erau distruse, exact cum s-a întâmplat cu doctrina lui Nimrod în Babilon. Nu avem de-a face cu nişte simpli psihopaţi însetaţi de putere, ci cu un plan calculat la rece de a domni prin teroare, privându-i pe oameni de cunoaştere, şi implicit de adevărata viaţă. Reptilienii şi păpuşile manevrate de aceştia nu doreau altceva decât să creeze o închisoare mentală şi emoţională, în afara căreia ar fi fost periculos să te aventurezi.

În cele din urmă, în anul 410 Roma a fost prădată de vizigoţi, un popor germanic (arian) care a ocupat sudul Franţei, dar la acea vreme Biserica Romană avea deja o influenţă atât de mare asupra populaţiei încât atunci când împăraţii au dat bir cu fugiţii, locul lor a fost preluat de papă. Dictatura imperială a făcut loc dictaturii papale, iar în secolele care au urmat, Europa a devenit câmpul unor măceluri fără precedent. Personajul cel mai influent era papa, iar acesta se afla sub controlul Frăţiei Babiloniene. În această privinţă, lucrurile nu s-au schimbat prea mult până astăzi. Religia mozaică şi cea creştină sunt invenţiile celor care au controlat dintotdeauna cunoaşterea secretă. Nici chiar veşmintele rituale nu diferă prea mult de cele antice. Ce poartă papa? O bonetă în formă de craniu, care simbolizează felul în care preoţii din şcolile misterelor obişnuiau să se radă pe cap. Aspectele cele mai rigide ale ritualurilor iudaice şi creştine sunt aproape similare, lucru de înţeles, căci provin din aceeaşi sursă. Mitra papală este simbolul în formă de cap de peşte al lui Nimrod.

Pentru a completa trioul, au apărut musulmanii, ai căror clerici poartă la rândul lor o bonetă în formă de craniu. Islamul a fost creat de „profetul” Mohamed (Mahomet), care a avut o „viziune” în anul 612. Odată în plus, ne putem da seama că rădăcinile mahomedanismului se află în religia iudaică şi în cea creştină, deci implicit în cea babiloniană. Musulmanii înşişi consideră islamul o actualizare a curentului spiritual iudeo-creştin, strămoşul lor fiind acelaşi Avraam despre care se spune că s-a născut în oraşul sumerian Ur, după care s-a îndreptat către Egipt. Musulmanii cred că Avraam a fost cel care a construit Kaaba, mormântul sfânt de la Mecca şi actualul loc de pelerinaj al musulmanilor din toată lumea. În realitate, faimosul cult al Pietrei Negre era practicat deja în templele păgâne ale zeiţei (Semiramida). W. Wynn Westcott, fondatorul Ordinului Hermetic al Golden Dawn, scrie în cartea sa, Masonul magic, că Piatra Neagră despre care se crede că a fost adusă la Mecca de Avraam era folosită iniţial pentru ritualurile păgâne. Regăsim din nou simbolismul Frăţiei în „noua” religie. Simbolul săbiilor curbe încrucişate reprezintă luna şi Venus, Luceafărul de dimineaţă, termen folosit pentru a-l desemna pe Lucifer. Pe de altă parte, Venus era un alt nume al reginei Semiramida. Musulmanii au acceptat ideea că Moise, regele David şi Iisus au fost profeţi divini trimişi de acelaşi Dumnezeu unic şi atotputernic, deşi toţi trei erau invenţii ale Frăţiei Babiloniene. Cartea lor sfântă, Coranul, chipurile inspirată de Dumnezeu, îl menţionează pe Iisus în 93 de versete şi îl tratează ca pe un om în viaţă. La fel ca şi religia creştină, islamul a fost creat de aceleaşi organizaţii ale Frăţiei, cu scopul de a subjuga, de a divide şi de a controla. Mahomed a fost ultimul profet, fiind considerat de musulmani ca fiind cel mai autentic. De aceea, musulmanii cei mai ortodocşi pretind ca toţi creştinii şi evreii să se convertească la mahomedanism. Termenul lor, Jihad, înseamnă „războiul sfânt” pe care au datoria să-l declanşeze musulmanii împotriva tuturor celor care nu acceptă crezul lui Mahomed. Culmea ironiei face ca termenul de islam să însemne a se preda sau a se abandona, iar cel de musulman să însemne „cel care se predă sau se abandonează”. Poate cele mai sângeroase conflicte din istorie au rezultat din dorinţa musulmanilor, creştinilor şi evreilor de a-şi impune reciproc credinţele, deşi toate au provenit din aceeaşi sursă şi prin aceeaşi manipulare!

 

În viziunea musulmanilor, Dumnezeul islamic Allah este acelaşi „Dumnezeu” ca şi cel iudeo-creştin, Iehova. Coranul este cartea sfântă a islamului, dar musulmanii acceptă inclusiv Pentateuhul, cele cinci cărţi din Vechiul Testament atribuite lui Moise. De fapt, acestea au fost scrise de leviţi după şederea lor în Babilon, şi nu de „Moise”, care era doar un titlu folosit în şcolile misterelor egiptene. Să fie oare o simplă coincidenţă faptul că toate cele trei mari religii actuale, închisori masive ale subconştientului colectiv, care au suprimat energia feminină şi le-au oprimat pe femei, şi care au dat naştere unor conflicte atât de sângeroase, au provenit din aceeaşi parte a lumii? Sau că aceste religii monstruoase au fost create de oameni care au avut viziuni şi vedenii? Mahomed a afirmat că a avut viziunea sa în apropiere de peştera în care obişnuia să se retragă. Peşterile şi locurile întunecate apare constant în legendele super-vedetelor religioase şi ale zeilor solari de genul lui Mithra sau Iisus. Mahomed a pretins că cel care l-a vizitat s-a recomandat ca fiind faimosul Arhanghel Gabriel din Biblie, după care şi-a pierdut cunoştinţa şi a intrat într-o stare de transă. Pe când se afla în starea sa hipnotică sau de transă, „Gabriel” i-a dat un mesaj pe care trebuia să-l reţină şi să-l recite. Mahomed susţine că atunci când s-a trezit, mesajul se afla înscris în inima sa. Ceea ce a urmat după această vizită a lui „Gabriel” a fost o baie de sânge fără precedent, căci Mahomed şi succesorii săi au încercat să impună restului lumii crezul lor. Islamul nu se opune iudaismului şi creştinismului. Toate cele trei religii conduc la aceeaşi stare de spirit, controlată de aceiaşi reptilieni.

Islamul este o altă şcoală a misterelor, textele sale fiind scrise într-un cod ezoteric, pe care masele largi trebuiau să îl înţeleagă într-un mod literal. În secolele care au urmat au existat momente în care fragmente din această cunoaştere ezoterică au putut ajunge până la publicul larg, fiind dezvăluite de liderii musulmani mai luminaţi, lucru care explică apariţia societăţilor avansate şi ştiinţifice care au fost create de musulmani în Spania şi Bagdad. Un aspect cheie al Agendei moderne a Frăţiei constă în stimularea conflictului dintre Occident şi naţiunile islamice prin provocarea unei fracturi între lumea iudeo-creştină şi cea musulmană. O altă religie născută în urma unei „viziuni” a fost cea a mormonilor, care se integrează perfect în planurile Frăţiei, la fel ca şi celelalte religii. Biserica Mormonă, sau mai simplu, Biserica lui Iisus Christos a Sfinţilor din Urmă, a fost fondată de Joseph Smith, care a pretins că a primit în anul 1823 vizita unui „înger” pe nume Moroni. Acesta i-ar fi spus de existenţa unei cărţi alcătuită din tăbliţe de aur care conţine: „Evanghelia eternă în integralitatea ei” şi „o relatare despre cei care au locuit anterior pe acest continent şi despre sursele din care au provenit ei”. Lui Smith i s-a revelat locul unde erau ascunse tăbliţele de aur, iar în anul 1827 el le-a tradus în engleză, cu ajutorul a două „pietre magice”, Urim şi Thummim. De fapt, Urim şi Thummim erau numele folosite de preoţii leviţi pentru a desemna zarurile divinatorii, cu ajutorul cărora făceau profeţii pe care regii Israelului le urmau cu sfinţenie. Aceste zaruri erau folosite într-un loc sfânt al şcolii misterelor numit Tabernaclu. A apărut astfel o altă religie născută din aceeaşi sursă şi o altă sursă de perpetuare a mitului lui Iisus. Smith a afirmat că tăbliţele de aur erau scrise în limba egipteană reformată”. Aşa s-a născut Cartea Mormonilor, apărută doi ani mai târziu, iar adepţii săi au devenit cunoscuţi sub numele de Biserica Mormonă, apărută în anul 1830. Cei doi piloni ai acestei religii erau Smith şi un alt individ pe nume Brigham Young. Amândoi erau francmasoni de rang înalt din loja cheie New York. Expansiunea noii secte a fost susţinută financiar de Banca Rothschild din Statele Unite, numită Kuhn, Loeb and Company, cea care a finanţat inclusiv Revoluţia Sovietică şi ambele tabere din timpul Primului Război Mondial. Mormonii sunt o creaţie integrală a Frăţiei. Ei recunosc Biblia, dar susţin că textele produse de Smith sunt tot de origine divină. Şi-au creat comunităţi numite Stâlpii Sionului (de la Sion = Sun = soare) şi în cele din urmă s-au stabilit în Salt Lake City, în statul Utah. Acesta este oraşul mormon de unde sunt orchestrate programele de control al minţii ale acestei religii, asupra cărora voi insista într-un capitol ulterior. Este ciudat cum toate aceste religii au apărut ca urmare a unor viziuni sau vizite subiective, urmate de apariţia unor dogme extreme şi autocrate, bazate pe teamă, îndoctrinare şi manipulare.

O altă sectă bazată pe controlul minţii şi născută din iudeocreştinism este cea intitulată Martorii lui Iehova. Membrii acesteia se închină Dumnezeului mânios al evreilor, Iehova, iar fondatorul sectei a fost pedofilul Charles Taze Russell, un francmason de rang înalt. Toate aceste religii nu au alt scop decât acela de a controla populaţia, de a crea conflicte între oameni şi de a diviza masele. Viziunile Fecioarei Maria care au urmat de-a lungul secolelor, întărind credinţa în cultul creştin, au urmat un tipar similar. Deşi nu ştie nimeni cu precizie cum a arătat „echipa” lui Iisus, oamenii au viziuni frecvente cu diferite personaje biblice, care, invariabil, le apar exact aşa cum sunt prezentate ele în ilustraţiile epocii.

Celor care au viziuni biblice li se permite să construiască altare şi biserici în locurile respective, în timp ce cei care au altfel de viziuni sunt condamnaţi ca unelte ale diavolului. William Cooper, un fost ofiţer operativ în Serviciile Secrete Navale ale SUA, afirmă că a văzut documente secrete care atestă că extratereştrii le-au spus autorităţilor SUA că ei au fost cei care au manipulat rasa umană prin intermediul religiei, satanismului, vrăjitoriei, magiei şi ocultismului. Un lucru este cert: rasa umană a fost într-adevăr manipulată prin intermediul religiei şi al satanismului. Singura chestiune care mai rămâne de demonstrat este dacă cei care s-au aflat în spatele acestei manipulări au fost extratereştrii sau nu.

Cooper se întreabă singur: „Au fost ei oare sursa religiilor noastre, prin care ne-au manipulat atâta timp?” Răspunsul meu este un categoric: „Da”!

 

Sursa: Secretul suprem

Advertisements

One thought on “Istoria secretă a religiilor şi societăţile secrete (5)

  1. cu ultimul cuvint nu sint de acord, dar absolut deloc;
    acest “”” DA””” pentru mine este cea mai mare aberatie din ce a spus pina aici DAVID ICKE; si totul mi se pare concret, corect analizat, pina la acest DA, ce ma impiedica sa dorm…am nopti nedormite din aceasta cauza; si ma gindesc ca nu este gindire reala in aceste actiuni, ci se crede ca lumea este intradevar in inchisoarea matricei manipulatoare, pe cita vreme eu nu cred ca este chiar asa… eu sint convinsa ca lumea VEDE SI AUDE SIMTE SI RIPOSTEAZA…
    am anumite constatari ale mele din experiente ce am facut singura: peste tot pe unde ma duc incerc sa vad OMUL LOCULUI CE CREDE;

    FRANTA nu crede, ROMANIA crede din cale afara; peste tot iin lumea occidentala OMUL nu crede; ACOLO UNDE SUFERINTA A FOST MARE SI OMUL PRIN CREDINTA ca sa poata razbate greul, s-a stapinit si a trecut cu bine, si apreciaza frumusetea vietii de dupa furtuna, acolo OMUL CREDE;

    dar daca furtuna nu este poate ca OMUL nu si apreciaza linistea frumusetea pacea si valoarea vietii si mai ales nu gindeste ca ar trebuii ca aceasta viata sa si o construiasca singur dupa viziunea sa personala si cu anumite libertati: expresie actiune-miscare ….creatie si in plina constiinta!

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s