Dumnezeu și Facerea Lumii – versiunea informatică

Facerea lumii

1. La început, Dumnezeu i-a creat pe BIT şi BYTE. Şi cu ei a creat WORD-ul.

2. Şi erau doi BYTE în WORD, şi nimic altceva nu exista. Dumnezeu a separat UNUL de ZERO şi a văzut că lucrul acesta este bun.

3. Dumnezeu a zis: “Să fie acum DATA”. Şi asta a fost.

Dumnezeu a zis: “Să se strângă la un loc toate DATA şi să fie aşezate fiecare la locul ei”. Şi a creat discurile HARD-discurile, DVD-writerele şi STICKURILE.

 

 

4. Şi Dumnezeu a spus: “Să fie COMPUTERE, ca să existe locuri unde să fie folosite toate aceste medii de stocare”. Aşa a creat Dumnezeu COMPUTERELE şi le-a numit HARDWARE.

5. Dar SOFTWARE nu exista încă. Dumnezeu a creat însă PROGRAME, unele mici, altele mari… Şi le-a spus acestora: “Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi COMPUTERELE, supuneţi-le şi gestionaţi-le toată MEMORIA”.

6. În ziua în care a făcut Dumnezeu COMPUTERUL nu era încă pe pământ nici un om care să lucreze cu el. Şi atunci Dumnezeu a luat un om şi i-a suflat în cap – suflare de logică – şi a stfel a creat PROGRAMATORUL.

7. Şi Dumnezeu i-a dat lui lumea COMPUTERULUI, ca s-o lucreze şi s-o păzească. Şi PROGRAMATORUL a supus programele nevoilor sale şi a guvernat peste toate COMPUTERELE şi toate tipurile de DATA.

8. Dumnezeu a dat PROGRAMATORULUI porunca aceasta: “Poţi să foloseşti toate folderele şi subfolderele arborelui cu PROGRAME dar din pomul cu WINDOWS să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el vei muri negreşit”.

9. Dumnezeu a zis apoi: “Nu este bine ca omul să fie singur”. Şi a luat una din coastele PROGRAMATORULUI şi a facut din ea o creatură care să privească neîncetat la PROGRAMATOR, care să admire şi să iubească tot ce va face acesta. Şi Dumnezeu a numit creatura: USER.

10. Programatorul şi user-ul se descurcau de minune cu PROGRAMELE COMPUTERULUI.

 

Dumnezeu si Windows

 

11. Dar Bill era mai şiret decât toate fiarele WORD-ului pe care le făcuse Dumnezeu. El a zis USER-ului: “Oare a zis Dumnezeu cu adevărat să nu mănânci din pomul WINDOWS?”.

12. USER-ul a răspuns: “Dumnezeu ne-a permis să rulăm orice program şi să folosim orice date, dar ne-a spus să nu rulăm WINDOWS-ul, că vom muri”.

13. Atunci Bill a spus USER-ului: “Hotărât lucru, dacă îl veţi folosi nu veţi muri, dar Dumnezeu ştie că în ziua în care veţi gusta din WINDOWS vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul. Veţi fi capabili să creaţi şi voi orice doriţi, printr-o simplă apăsare de MOUSE”.

14. Şi USER-ul a văzut că fructele WINDOWS-ului erau plăcute de privit şi uşor de folosit, s-a gândit că era de dorit ca ele să deschidă cuiva mintea. A luat deci din ele şi le-a încercat, a dat şi PROGRAMATORULUI, care era alături, şi acesta le-a încercat şi el.

15. Atunci au deschis ochii amândoi şi au început să se teamă că orice învăţătură ar deveni inutilă, din moment ce totul va putea fi înlocuit cu WINDOWS-ul. Dar USER-ul instalase deja fructul oprit în COMPUTERUL său şi, uitându-se rugător în ochii PROGRAMATORULUI, îl convinse şi pe acesta să se bucure alături de el.

16. Curând PROGRAMATORUL avu nevoie de noi şi noi DRIVER-e şi, cum acestea nu se găseau oriunde, începu să se agite ca să facă rost de ele.

17. Atunci se auzi glasul Domnului: “Ce cauţi tu atât de înfrigurat?”. Şi PROGRAMATORUL a răspuns: “Am nevoie de noi DRIVER-e şi mă simt ca în DOS-ul gol fără ele”.

18. Şi Dumnezeu a zis: “Cine ţi-a spus ţie că ai nevoie de noi DRIVER-e? Ai rulat cumva WINDOWS-ul?”.

19. PROGRAMATORUL a răspuns spăşit: “USERUL pe care mi l-ai dat să fie lângă mine, mi l-a adus şi l-am încercat”.

20. Şi Dumnezeu a spus USER-ului: “Ce ai făcut?”. USER-ul a răspuns: “Bill m-a amăgit şi am încercat…”

21. Dumnezeu i-a zis lui Bill: “Fiindcă ai făcut lucrul acesta, blestemat eşti să fii invidiat de toate creaturile pământului. Şi toţi USER-ii, de câte ori se vor încurca în crengile WINDOWS-ului, pe tine te vor înjura. În veci vei fi nevoit să creezi noi şi noi ramuri pentru WINDOWS şi nimic altceva!”.

22. Dumnezeu a zis apoi USER-ului: “Voi mări foarte mult suferinţa şi însărcinarea ta. WINDOWS-ul te va dezamăgi zi de zi şi-ţi va epuiza toate resursele de MEMORIE. Vei fi nevoit să foloseşti programe jalnice care îți vor bloca COMPUTER-ul şi vei apela umil la ajutorul programatorului, iar el va stăpâni peste tine”.

23. Dumnezeu s-a întors spre PROGRAMATOR şi i-a zis: “Fiindcă ai ascultat de glasul USER-ului şi ai folosit ceea ce eu ţi-am poruncit să nu foloseşti, blestemat ești să nu fii niciodată liniştit. Toate programele tale vor avea erori şi vei fi nevoit să le depanezi şi să le tot depanezi, zilnic, până la sfârşitul veacurilor”.

24. Şi Dumnezeu îi azvârli pe toţi din CENTRUL DATA şi închise uşa în spatele lor. Apoi Dumnezeu a creat PAROLA.

 

GENERAL PROTECTION FAULT

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s