Star Wars – 40 de ani de capodopera SF – editie speciala

Aniversare 40 ani

Scurta istorie a celei mai populare francize SF din toate timpurile

De la aparitia sa in 1977 Star Wars a marcat inceputul seriei de filme SF care avea sa devina cea mai cunoscuta din istoria cinematografiei. Patruzeci de ani mai târziu, Star Wars a devenit cea mai profitabilă franciză cinematografică din toate timpurile generând peste 7,7 miliarde de dolari, iar religia Jedi este chiar recunoscută oficial în mai multe ţări, notează AFP.

În 1977, săbiile laser, jedi sau bikinii de cupru erau termeni exotici pentru oameni, iar ”Forța fie cu tine” încă nu se transformase într-un salut atât de iubit și folosit. Însă, toate aceste lucruri făceau pași către realitate. O realitate frumos ambalată, primită de public cu un entuziasm fantastic. Cu ”Star Wars”, George Lucas a scris istorie în cinematografie. Pe atunci era un tânăr regizor de 33 de ani care pregătea cel de-al treilea film al său, o saga intergalactică despre lupta dintre bine și rău, avându-l în prim-plan pe Luke Skywalker, un băiat fermier cu un trecut vag.

”Patru decenii de recorduri doborâte, de definire a divertismentului în lumea filmului, televiziunii, jocurilor video, jucăriilor, cărţilor şi a orice altceva are legătură cu această marcă pur şi simplu orice vorbeşte de la sine” – a declarat Shawn Robbins, analist-şef la BoxOffice.com (sursa citata de Jurnalul.ro)

A început ca o poveste galactică si a devenit o poveste de succes dincolo de cele mai indraznete vise ale unui om.

”Nu m-am asteptat vreodata sa fie vreun hit, nu asta a fost agenda mea. In mod cert nu m-am asteptat ca Star Wars sa devina un mare succes. Dar a devenit un astfel de fenomen” – declara George Lucas

Forta fie cu voi!

 

Surse articol: Star Wars1,   Star Wars2

Advertisements

2 thoughts on “Star Wars – 40 de ani de capodopera SF – editie speciala

  1. VISE VISE VISE DE COPIL CARE VEDE INJUSTITIA SI NEDREPTATEA SI URITUL VIETII SI MINCIUNA SI TOATA PANPLIA DE DEVIERI DE LA LINIA DREAPTA… si care VREA SA INDREPTE SI SE LUPTA CU TOATE MIJLOACELE CE INVENTEAZA…
    daca imi place ceva MULT MULT MULT ESTE PRIVIREA ACTORULUI DELA MINUTUL 7:47 cu care il priveste pe copil… CU O COMPASIUNE FARA SFIRSIT …. parca …. caci copilul acela nu poate avea protectia sa vesnica…. parca i se vede ingrijorarea pentru viitorul acelui copil ce poate fi INTREAGA SOCIETATEA A COPIILOR DIN UMANITATEA NOASTRA… care astazi NU MAI SUNT APARATI SI FEMEIA II FACE DEGEABA… umanitatea nu mai are MORALA SI ETICA DE VIATA… DE NATURA SACRA a acesteia … dupa parerea mea UMANITATEA ESTE IN PERICOL IAR FAPTUL CA PUTEM SA NE RAZBUNAM IN GINDURILE NOASTRE CU CARE CREEM ARTA CINEMATOGRAFICA de razboi sub forme imaginabile si tehnologii ultrasofisticate…ESTE O MICA DIGRESIUNE DE LA ADEVARUL PROFUND…
    ne distram cu pericolul… si in acest fel ne batem joc de noi insine… si ne continuam decrepitudinea….
    INCREVENTA ACVE DECREVENTA IMPERIUM HUMANAE…
    pina va veni un nebun batrin care va spune ca daca el nu va mai traii umanitatea nu are de ce continua sa traiasca si ne va arunca in aer pe toti… SI CICLUL DE REFACERE AL PLANETEI SE VA RELUA… cu alte conditii… si cu urmele ce lasam acum ca sa existe probe de o viata preexistenta… celor ce vor veni dupa noi… si care nu stiu daca au ce invata, caci printer multele ce ne lipsesc este si INTELEPCIUNEA DIVINA legata direct de pastrarea vietii, care nu este o banalitate ci un fenomen de o pretiozitate fara seaman … noi ne permitem sa distrugem viata, prin diferite metode ( ca sa nu mai spun de razboaie, atentate, sinucideri, boli inoculate, ura ce se manifesta prin razbunari idioate ale unor dezaxati si multe alte metode) doar ca ESTE SINGURA CARE AR TREBUII PROTEJATA LA EXTREM IAR COPII EDUCATI LA O NOBLETE SI LA O PURITATE SI LA FUNCTIONAREA IN CONEXIUNE CU UNIVERSUL INTREG CA SA SE APERE SINGURI CIND PARINTII NU VOR MAI FI… UMAN INSEAMNA CA FII BUN SA FII DIVIN SA FOLOSESTI ENERGIILE CE SUNT HARICE IN SCOPURI DE INALTARE PSIRITUALA PSIHICA DAR MAI ALES IN CUNOASTERE… iar noi cunoasterea o tinem ascunsa si rezervata numai celor ce se vind si cumpara cu 30 de arginti…
    cred (umil si modest) ca SINTEM PROSTI CACI NU NE CUNOASTEM INTERESUL SI PARTEA NOASTRA DE CONTRIBUTIE – ca si umanitate – IN EXISTENTA UNIVERSULUI INTREG…
    primul semn al marii noastre prostii este ca nu stim sa ne protejam adevaratele daruri de la CREATIE… inegalitatea dintre oameni este primul element constitutiv al acestei mari lipse de interes al avansarii umanitatii in UNIVERSUL NOSTRU… putem lasa sa moara de foame copii, femei , barbati, batrini – adica cei pe care i am asezat in pozitia de dependenta categorica si fara drept de apel… caci la cine poate face apel, copilul ramas singur intr un desert al Africii, unde nici mama nu mai are, nu are apa, si nu are vegetatie sau un frigider plin cu brinzeturi si mezeluri, pentru a gusta ceva cind are foame…

    NE JUCAM DE A VIATA… SI PROST… !

    Like

    • Surprinzator modul in care ”diseci” fiecare detaliu din articole. Nici nu am timp sa ma gandesc sa raspund cat mai exact la comentariile tale, pesemne ca ai si mult timp sa gandesti cand scrii toate astea. Candva am avut si eu, iar acum sunt intr-o cursa contra-cronometru in valtoarea vietii, intr-o lupta poate absurda. In fine, sa nu mai filozofez. Star Wars e unul din filmele mele preferate si cred ca am vazut fiecare episod de peste 20 de ori. Multe replici le stiu pe de rost. M-a fascinat foarte mult si a creat o cultura care va dainui inca multi ani in istoria cinematografiei. Iar ce spui tu e in mare parte adevarat. Chiar am avut o discutie in seara asta in familie. Toata lumea e de acord in privinta unui lucru, si anume ca trebuie schimbate multe metehne ale lumii noastre, dar continuam sa stagnam, tributari obisnuintelor noastre. Trebuie schimbat totul, dar paradoxul e ca nu se schimba nimic, se perpetueaza raul si negativismul. Poate dupa distrugerea acestei civilizatii va apare ceva mai bun si mai armonic cu universul. Iar noi speram, dar nu stiu pana cand…

      Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.