Istoria secretă a religiilor şi societăţile secrete (3)

Din istoria secretă a religiilor:

Noul Testament

continuare din articolul precedent

 

 

 

 

 

Şi acum, vă propun o mică ghicitoare. Despre cine vorbesc în continuare?

S-a născut dintr-o fecioară printr-o concepţie imaculată, în urma intervenţiei Duhului Sfânt. A împlinit astfel o veche profeţie. Când s-a născut, tiranul aflat la putere a dorit să-l ucidă. De aceea, părinţii săi au fost nevoiţi să fugă, pentru a scăpa. Toţi copiii de sex masculin cu vârste de până la doi ani au fost măcelăriţi din ordinul tiranului, care spera astfel să scape de copil. La naşterea lui au fost prezenţi îngerii, dar şi nişte păstori, şi a primit daruri în aur, smirnă şi tămâie. A fost adorat ca mântuitor al oamenilor şi a dus o viaţă morală şi umilă. A realizat miracole printre care s-au numărat vindecarea bolnavilor, dăruirea vederii orbilor, alungarea demonilor şi învierea morţilor. A fost ucis pe cruce, între doi tâlhari. A coborât în iad, dar s-a ridicat din morţi şi s-a ridicat la ceruri.

 

Aţi putea crede că este povestea vieţii lui Iisus, dar vă înşelaţi. Aceasta este descrierea zeului mântuitor oriental Virishna cu 1200 de ani înainte de pretinsa naştere a lui Iisus. Dacă doriţi neapărat un zeu mântuitor care a murit pentru iertarea păcatelor noastre, aveţi de ales dintr-o multitudine de semenea personaje care au existat în lumea antică, toate avându-şi originea în aceeaşi rasă ariană şi reptilo-ariană care a provenit din Orientul Apropiat şi din munţii Caucaz. Iată numai câţiva din „Fiii lui Dumnezeu” care joacă rolul principal în legende asemănătoare celei a lui Iisus; aproape toţi au fost adoraţi cu mult timp înainte să se audă măcar de Iisus: Krishna în Hindustan; Buddha Sakia în India; Salivahana în Bermuda; Osiris şi Horus în Egipt; Odin în Scandinavia; Crite în Chaldea; Zoroastru în Persia; Baal şi Taut în Fenicia; Indra în Tibet; Bali în Afganistan; Jao în Nepal; Wittoba în Bilingonese; Tammuz în Siria şi Babilon; Attis în Frigia; Zamolxis în Tracia; Zoar în Bonzes; Adad în Asiria; Deva Tat şi Sammonocadam în Siam; Alcides în Teba; Mikado în Sintoos; Beddru în Japonia; Hesus sau Eros şi Bremrillham la druizi; Thor, fiul lui Odin, la gali; Cadmus, în Grecia; Hil şi Feta în Mandaites; Gentaut şi Quetzalcoatl în Mexic; Monarhul Universal al sibilelor; Ischy în Formosa; Învăţătorul Divin al lui Platon; Cel Sfânt al lui Xaca; Fohi şi Tien în China; Adonis, fiul fecioarei Io, în Grecia; Ixion şi Quirinus la romani; Prometeu în regiunea Caucazului; şi Mohamed sau Mahomet în Arabia.

Cu puţine excepţii, toţi aceşti „fii ai lui Dumnezeu” sau „profeţi” (inclusiv religiile lansate de ei) au provenit din ţinuturile ocupate sau influenţate de popoarele venite din Orientul Apropiat şi din Caucaz, pe scurt, ţinuturile ocupate de arieni şi de reptilo-arieni. Alţi „fii ai lui Dumnezeu” i-au inclus pe Mithra sau Mithras, zeul pre-creştin romano-persan, iar în Grecia şi Asia Mică pe Dionisos şi Bahus. Toţi aceştia au fost fii ai lui Dumnezeu care au murit pentru iertarea păcatelor noastre, născuţi din mame fecioare, şi datele de naştere ale tuturor au fost pe… 25 decembrie! Mithra a fost crucificat, dar s-a ridicat din morţi pe data de 25 martie – de Paşti! Iniţierile în misterele lui Mithra aveau loc în peşteri împodobite cu semnele Capricornului şi Racului, care simbolizau solstiţiile de iarnă şi de vară, respectiv punctul cel mai jos şi cel mai înalt de pe cer al soarelui. Mithra era ilustrat adeseori ca un leu înaripat, simbol al soarelui folosit şi la ora actuală de societăţile secrete. Referirile la leu şi la „lovitura cu laba a leului” care se fac în obţinerea gradului de maestro mason îşi au originea în acelaşi simbolism al şcolilor misterelor. Iniţiaţii în ritul lui Mithra erau numiţi lei şi erau marcaţi pe frunte cu crucea egipteană. Iniţiaţilor de gradul întâi li se punea pe frunte o coroană din aur, care reprezenta sinele lor spiritual. Aceeaşi coroană, care simbolizează razele soarelui, apare pe capul Statuii Libertăţii din Portul New York. Toate aceste ritualuri sunt vechi de mii de ani, din perioada Babilonului şi a legendelor lui Nimrod, ale Semiramidei şi ale lui Tammuz (versiunea corespondentă a lui Iisus). Mithra era considerat zeul-soare sau Fiul lui Dumnezeu care a murit pentru a salva umanitatea şi pentru a-i dărui viaţa eternă. Unul din simbolurile clasice ale lui Mithra a fost leul cu un şarpe încolăcit în jurul trupului său, care ţine cheile cerului. Acest simbolism stă la baza legendei Sfântului Petru care ţine cheile Raiului. Petru era numele Marelui Preot în şcoala misterelor din Babilon. După ce iniţiatul în misterele lui Mithra încheia ritualul, membrii cultului mâncau pâine şi vin, convinşi că se hrănesc cu trupul şi sângele lui Mithra. La fel ca o întreagă listă de zei pre-creştini, Mithra a fost vizitat la naştere de trei înţelepţi care i-au adus daruri de aur, tămâie şi smirnă. Acelaşi lucru l-a afirmat Platon despre maestrul său, Socrate, în Grecia antică.

 

Creştinismul nu este altceva decât o religie păgână a soarelui, a cărei adorare este condamnată de creştinism! Este simultan şi o religie a astrologiei, deşi chiar Papa condamnă această ştiinţă ca fiind opera „diavolului”! Ia-mă la tine, Doamne, căci aici jos e o nebunie! Desigur, ierarhia bisericii ştie foarte bine aceste lucruri. Ce nu doresc ei este să ştim şi noi! Cultul misterelor lui Mithra s-a răspândit din Persia până în Imperiul Roman şi la un moment dat această doctrină putea fi găsită pretutindeni în Europa. Actualul sediu al Vaticanului din Roma a fost unul din locurile sacre ale adepţilor lui Mithra, iar imaginea şi simbolurile acestuia au fost găsite cioplite în stânci şi pe tăbliţe din piatră în toate provinciile occidentale ale fostului imperiu roman, inclusiv în Germania, Franţa şi Britania. Creştinismul şi biserica romano-catolică au la bază cultul lui Mithra (Nimrod), regele-soare persan-roman, al cărui echivalent indian anterior a fost Mitra. Tammuz sau Adonis, adorat în Babilonia şi Siria, s-a născut de asemenea la miezul nopţii de 24 decembrie. Toţi aceştia au fost „fii ai lui Dumnezeu”.

 

Horus a fost „fiul” lui Dumnezeu în Egipt. El a derivat din babilonianul Tammuz, fiind la rândul său o sursă de inspiraţie pentru Iisus. Implicaţiile sunt devastatoare pentru credibilitatea bisericii creştine: Iisus a fost Lumina Lumii. Horus a fost Lumina Lumii. Iisus a afirmat că este calea, adevărul şi viaţa. Horus a afirmat şi el că este adevărul şi viaţa. Iisus s-a născut în Betleem, „casa pâinii”. Horus s-a născut în Annu, „locul pâinii”. Iisus a fost Păstorul cel Bun. Horus a fost şi el Păstorul cel Bun. Şapte pescari au urcat în barcă, alături de Iisus. Tot şapte adepţi au urcat în barca lui Horus. Iisus a fost considerat Mielul lui Dumnezeu. Horus a fost considerat şi el Mielul lui Dumnezeu. Iisus este identificat cu crucea. Horus a fost şi el identificat cu crucea. Iisus a fost botezat la vârsta de 30 de ani. Horus a fost botezat şi el la vârsta de 30 de ani. Iisus a fost copilul unei fecioare, pe nume Maria. Horus a fost şi el copilul unei fecioare, pe nume Isis. Naşterea lui Iisus a fost marcată de o stea. Naşterea lui Horus a fost şi ea marcată de o stea. Iisus a predicat în templu la vârsta de 12 ani. Horus a predicat şi el în templu la vârsta de 12 ani. Iisus a avut 12 discipoli. Horus a avut 12 adepţi. Iisus a fost considerat luceafărul de dimineaţă. Horus a primit şi el acelaşi nume. Iisus a fost tentat pe un munte de Satan. Horus a fost tentat pe un munte de Set. Iisus este considerat „judecătorul celor morţi”. Şi în această privinţă are numeroşi competitori. Acelaşi lucru s-a afirmat anterior despre Nimrod, Krishna, Buddha, Ormuzd, Osiris, Aeacus şi alţii. Iisus este numit Alfa şi Omega, cel dintâi şi cel din urmă. La fel au fost numiţi însă şi Krishna, Buddha, Lao-kiun, Bahus, Zeus şi alţii. Lui Iisus i se atribuie miracole precum vindecarea bolnavilor şi ridicarea din morţi. Aceleaşi lucruri le-au făcut însă Krishna, Buddha, Zoroastru, Bochia, Horus, Osiris, Serapis, Marduk, Bahus, Hermes şi alţii. Iisus s-a născut dintr-o linie genealogică regală. La fel şi Buddha, Rama, Fo-hi, Horus, Hercule, Bahus, Perseu şi alţii. Iisus s-a născut dintr-o fecioară. La fel şi Krishna, Buddha, Lao-kiun sau Lao-tse, Confucius, Horus, Ra, Zoroastru, Prometeu, Perseu, Apolo, Mercur, Baldur, Quetzalcoatl şi foarte mulţi alţii.

S-a spus că Iisus va renaşte din nou. Mă tem că cerul va fi destul de aglomerat, căci la fel s-a spus şi despre Krishna, Vishnu, Buddha, Qeutzalcoatl, şi alţii. „Steaua” de la naşterea lui Iisus nu este decât o altă legendă pe care o regăsim într-o multitudine de mituri, mergând cel puţin până la povestea babiloniană a lui Nimrod, care a văzut într-un vis o stea strălucitoare ridicându-se deasupra orizontului. Ghicitorii i-au spus că aceasta prezice naşterea unui copil care va deveni un mare prinţ. Toate aceste poveşti reprezintă reciclarea aceluiaşi mit. Iisus este un personaj mitologic.

 

Bel zeu fenicieni

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Coloană de piatră care prezintă zeul-soare al fenicienilor, Bel sau Bil, înconjurat de un halou reprezentând razele soarelui. Aceasta este maniera în care este prezentat şi Iisus, care a fost de asemenea un simbol al soarelui.

 

 Personajul inventat numit Iisus a fost un zeu solar… Lumina Lumii. Aceeaşi expresie: Lumina Lumii, a fost folosită de arieni-fenicieni pentru a-l simboliza pe „adevăratul Dumnezeu unic”, Soarele, cu mii de ani înainte de pretinsa naştere a lui Avraam, cel considerat astăzi creatorul conceptului de Dumnezeu unic. Fenicienii îşi simbolizau şi ei Dumnezeul unic pe „o cruce unică”. Creştinii îl portretizează pe Christos cu un halou în jurul capului. Aceasta este exact maniera în care reprezentau fenicienii razele soarelui în jurul capului zeului lor solar, Bel sau Bil, aşa cum arată coloana feniciană din piatră datând din secolul IV î.Ch. (vezi Figura 14). Soarele era esenţa religiei egiptene. La amiază, când el se afla la apogeul „călătoriei” sale zilnice, egiptenii se rugau „Celui Preaînalt”. Mamele fecioare asociate cu toţi aceşti zei solari au purtat de-a lungul timpului diferite nume, de la regina Semiramida şi Ninkharsag până la Isis, simbolul egiptean al forţei creatoare feminine fără de care nimic n-ar putea exista, nici chiar soarele. În timp, numele foştilor „zei” extratereştri au devenit concepte şi simboluri ezoterice, care au primit diferite nume, în funcţie de eră şi de cultură. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în cazul Evangheliilor. Horus a devenit Iisus, iar Isis s-a transformat în Maria, mama fecioară a lui Iisus – Soarele. Maria este întotdeauna pictată ţinându-l în braţe pe pruncul Iisus, dar şi această imagine este doar o repetare a portretelor egiptene ale lui Isis care îl ţine în braţe pe pruncul Horus (vezi Figura 15). Toţi aceşti oameni nu au existat în realitate. Ei nu reprezintă altceva decât nişte simboluri. Isis a devenit asociată cu semnul astrologic al Fecioarei. La fel şi Maria. Titlurile date lui Isis, de „Stea a mărilor” şi „Regină a cerului”, i-au fost acordate mai târziu şi Mariei, ambele ipostaze avându-şi originea în Babilon, unde regina Semiramida era numită „Regina cerului”.

Creştinismul şi iudaismul nu sunt altceva decât nişte religii babiloniene.

 

Isis

Maria cu pruncul? Nu. Aceasta este maniera în care şi-o reprezentau egiptenii pe Isis cu pruncul Horus în braţe. Dacă am fi trăit în Babilon, aceasta ar fi fost probabil imaginea reginei Semiramida cu pruncul Tammuz.

În întreaga lume regăsim aceleaşi religii şi ritualuri ale soarelui: în Sumer, Babilon, Asiria, Egipt, Insulele Britanice, Grecia, Europa în general, Mexic şi America Centrală, Australia… pretutindeni. Aceasta a fost religia universală inspirată de aceeaşi sursă extraterestră cu mii de ani înaintea creştinismului. Adorarea soarelui şi a focului a fost esenţa religiilor indiene, festivalurile acestora marcând ciclul anual al soarelui. Legenda lui Iisus prezintă aceleaşi referiri la astrologie şi la simbolismul şcolilor misterelor. Coroana de spini este ea însăşi un simbol al razelor soarelui, la fel ca şi coroana de pe capul Statuii Libertăţii din Portul New York. Crucea este de asemenea un simbol astrologic al soarelui, aşa cum am arătat anterior, când am vorbit de crucea care împarte cercul astrologic. Leonardo da Vinci, Marele Maestru al Prioriei Sionului (de la Sion = Sun = Soare) a folosit acelaşi simbolism în faimoasa sa pictură a Cinei cea de Taină (vezi Figura 16). El i-a împărţit pe cei 12 discipoli în patru grupe de câte trei, cu Iisus, „Soarele”, în centru. Avem din nou de-a face cu un simbol astrologic pictat de un iniţiat de rang înalt al societăţilor secrete şi al şcolilor misterelor care cunoşteau adevărul. Nu este exclus ca Da Vinci să îl fi pictat pe unul din discipoli ca femeie, pentru a face astfel trimitere la divinitatea feminină Isis, Barati sau Semiramida. Simbolul acestei forţe feminine a devenit litera „M”, de la Maria sau Madonna (Semiramida). Se crede că Iisus s-a născut pe data de 25 decembrie, dată pe care creştinii au preluat-o din tradiţia lui Sol Invictus (Soarele Invincibil), din motive pe care le-am explicat deja. Se afirmă de asemenea că a murit de Paşti, pe o cruce. Este aceeaşi poveste antică, reluată la infinit. Egiptenii şi l-au reprezentat pe Osiris întins pe o cruce, ca un simbol astrologic. În viziunea anticilor, soarele are nevoie de trei zile pentru a învia din „moartea” pe care o suferă pe data de 21/22 decembrie. De câte zile a avut nevoie Iisus, potrivit Evangheliilor, pentru a „învia” din morţi? De trei! De tot atâtea a avut nevoie şi Fiul babilonian al lui Dumnezeu, Tammuz, pentru a învia din morţi. Iată cum descrie Evanghelia lui Luca ce s-a întâmplat atunci când Iisus (Soarele) a murit pe cruce: „Şi era pe la orele şase, când s-a lăsat un întuneric asupra pământului, care l-a acoperit până la orele nouă. Şi soarele s-a întunecat…”. (Luca 23: 44, 45) Fiul/Soarele murise, deci asupra pământului s-a lăsat întunericul. Şi câte ore a durat acest întuneric? Trei. Aceeaşi poveste despre întunericul care s-a lăsat asupra pământului au spus-o despre Krishna hinduşii, despre Buddha budiştii, despre Hercule grecii, despre Quetzalcoatl mexicanii, etc., etc., cu mult timp înainte de Iisus. Când a murit, Iisus a „coborât în iad”, la fel cum au procedat anterior Krishna, Zoroastru, Osiris, Horus, Adonis/Tammuz, Bahus, Hercule, Mercur, şi aşa mai departe. După cele trei zile, el s-a ridicat din morţi, la fel ca şi Krishna, Buddha, Zoroastru, Adonis/Tammuz, Osiris, Mithra, Hercule şi Baldur. Iisus a fost crucificat simbolic de Paşti deoarece acesta reprezintă momentul echinocţiului de primăvară, când Soarele (Iisus) intră în semnul astrologic al Berbecului, al lui Ram sau… al mielului. Mielul pomenit în Cartea Revelaţiei reprezintă acelaşi simbol. În jurul anului 2200 î.Ch., grupul cunoscut sub numele de Preoţii lui Melchisedek au început să-şi confecţioneze şorţurile din lână de miel, tradiţie continuată astăzi de expresia modernă a Frăţiei, francmasonii. Paştele sau echinocţiul este momentul în care soarele triumfă asupra întunericului, îndreptându-se către acea perioadă din an când ziua devine mai lungă decât noaptea. Lumea este restaurată astfel prin puterea Soarelui în momentul renaşterii acestuia, motiv pentru care echinocţiul de primăvară era unul din evenimentele cele mai sacre ale religiei egiptene. Regina Isis era portretizată adeseori cu un cap de berbec, pentru a simboliza astfel abundenţa specifică primăverii, marcată de intrarea în zodia Berbecului. Sărbătoarea Paştelui era la fel de importantă pentru primii creştini ca şi data de 25 decembrie. Legenda lui Mithra afirmă că acesta a fost crucificat şi a înviat din morţi pe data de 25 martie. La ora actuală, data Paştelui nu mai este fixată în prima zi a zodiei Berbecului, dar simbolismul rămâne acelaşi. Ziua religioasă a săptămânii creştine este… duminica (n.n. Sunday în limba engleză), adică SUN-day, ziua soarelui. Bisericile creştine sunt orientate de la est la vest, altarul fiind situat întotdeauna către est. Altfel spus, credincioşii privesc inevitabil către direcţia din care răsare soarele. Nici chiar ouăle de Paşti sau chiflele fierbinţi marcate cu cruce nu reprezintă o tradiţie creştină. Ouăle vopsite erau considerate ofrande sacre în Egipt şi Persia, printre altele.

Ce ironie, (N. Tr. În limba engleză, son (fiu) şi sun (soare) se pronunţă la fel.

Când te gândeşti că autorităţile de la Westmintster Abbey au ţinut o dezbatere publică, întrebându-se dacă e cazul să menţină tradiţia pomului de Crăciun, dar fiind că acesta reprezintă un simbol păgân! Păi… întreaga religie este păgână!

„Cina cea de Taină” de Leonardo da Vinci. Priviţi felul în care este simbolizat Iisus ca un soare şi maniera în care sunt împărţiţi discipolii în patru grupe de câte trei – cele 12 semne ale zodiacului. Aceasta este versiunea picturală a cercului astrologic împărţit de cruce pe care am văzut-o mai devreme.

Cina cea de taina

 

Alături de simbolismul soarelui, povestea lui Iisus şi a nenumăraţilor săi predecesori include de asemenea simbolismul iniţierii din şcolile misterelor.  Crucea ca simbol religios poate fi întâlnită în toate culturile, de la nativii americani la chinezi, indieni, japonezi, egipteni, sumerieni, popoarele antice din Europa şi din America Centrală şi de Sud. Roata Budistă a Vieţii alcătuită din două cruci suprapuse şi păsările cu aripile deschise sunt folosite ca simboluri ale crucii în nenumărate logouri, însemne ale armatei şi insigne. Una din cele mai vechi forme ale sale este crucea Tau sau Tav, care seamănă cu litera T. Aceasta era crucea pe care erau atârnaţi disidenţii politici în Imperiul Roman, dar şi simbolul zeului druid Hu. Este folosită şi astăzi de francmasoni în simbolul echerului lor. Crux Ansata sau „crucea vieţii” era folosită de egipteni şi avea un arc de cerc adăugat deasupra. Atât Crux Ansata cât şi crucea Tau au fost găsite pe diferite statui şi alte opere de artă din întreaga Americă Centrală. Era asociată cu apa, iar babilonienii o foloseau ca emblemă pentru zeii apei, despre care spuneau că le-au adus civilizaţia. Apropo, despre Naga-şi, zeii reptilo-umani ai Indiei, se spunea de asemenea că trăiesc în apă. Conceptul Dumnezeului mântuitor care moare de dragul umanităţii este un alt simbol străvechi. Religiile indiene aveau o tradiţie a  mântuitorului crucificat cu secole înaintea apariţiei creştinismului, tradiţie care s-a născut la arienii din Munţii Caucaz. Personajul „christic” hindus, Krishna, apare în anumite ilustraţii bătut în cuie pe o cruce, la fel ca Iisus mai târziu. Despre Quetzalcoatl se spune că a venit din mare purtând o cruce şi a fost reprezentat la rândul lui ţintuit pe o cruce. În simbolismul şcolilor misterelor, crucea de aur simbolizează iluminarea, cea de argint purificarea, cea dintr-un metal obişnuit reprezintă smerirea, iar crucea din lemn aspiraţia. Cea din urmă este asociată de asemenea cu simbolismul copacului, care apare pretutindeni în antichitate. Numeroase figuri de mântuitori sunt ilustrate ţintuite pe cruci din lemn sau pe copaci. Există mistere păgâne în care adeptul era legat de o cruce sau aşezat pe un altar în formă de cruce, care simboliza moartea trupului, adică a lumii formelor fizice şi a dorinţelor, precum şi trezirea sinelui spiritual. Bătutul cuielor şi curgerea sângelui sunt alte simboluri ale şcolilor misterelor. De fapt, crucificarea lui Iisus reprezintă o alegorie, un  eveniment mitologic cu semnificaţii ascunse. Ea nu s-a petrecut în realitate, ci doar trebuie să lase impresia că s-a petrecut. Ce putem spune însă despre învierea din morţi a lui Iisus? Iată ce afirmă Sfântul Pavel despre acest eveniment în prima sa scrisoare adresată corintenilor:

„Dacă nu este o înviere a morţilor, nici Christos nu a înviat, şi dacă Christos nu a înviat, atunci într-adevăr este zadarnică propovăduirea noastră şi este zadarnică şi credinţa voastră. Ba încă suntem descoperiţi şi ca martori mincinoşi ai lui Dumnezeu, fiindcă am mărturisit cu privire la Dumnezeu că l-a înviat pe Christos, când nu l-a înviat, dacă este adevărat că morţii nu învie”.

(1 Corinteni 15: 13-16)

Altfel spus, el afirmă că dacă Iisus nu s-ar fi ridicat fizic din morţi, nu ar fi existat nici o bază pentru religia creştină. În acest caz, mă tem că această religie are probleme serioase. Mai întâi de toate, Evangheliile care povestesc evenimentul învierii prezintă numeroase contradicţii, căci fiecare relatează istoria originală într-o manieră diferită, sau îi schimbă scopul. În al doilea rând, învierea nu reprezintă decât un alt simbol al soarelui, practicat de toate religiile străvechi. Cu mult timp înainte de apariţia creştinismului, persanii aveau un ritual în care un tânăr aparent mort era readus la viaţă. El era numit Mântuitor şi se spunea că suferinţele sale au contribuit la salvarea poporului. Preoţii supravegheau mormântul până la miezul nopţii de echinocţiu, după care strigau: „Bucuraţi-vă, o, iniţiaţi sacri, căci Dumnezeul vostru a înviat din morţi! Moartea şi suferinţele lui v-au mântuit!” Aceeaşi poveste circula în Egipt în legătură cu Horus, sau în India în legătură cu Krishna, cu o mie de ani înainte de Iisus. Biblia afirmă că atunci când se va întoarce pe pământ, Iisus va reveni călare un nor. Cine răsare însă dintre nori? Soarele. Mormântul lui Iisus simbolizează întunericul în care a coborât soarele înainte de renaşterea lui şi aproape toate iniţierile din şcolile misterelor se fac în peşteri, încăperi subterane sau spaţii întunecate. Chiar şi povestea suliţei care a străpuns şoldul lui Iisus pe când se afla pe cruce reprezintă un simbol al şcolilor misterelor. Legenda creştină afirmă că suliţa a fost aruncată de un centurion roman orb pe nume Longinus şi că sângele curs din rana lui Iisus a curs pe ochii acestuia şi i-a vindecat. Longinus s-a convertit instantaneu şi şi-a petrecut restul vieţii spărgând idoli păgâni. Da, sigur!… În primul rând, era imposibil să fii centurion roman dacă erai orb, căci nu ţi-ai fi putut îndeplini îndatoririle. În al doilea rând, regăsim această poveste simbolică şi în alte versiuni anterioare. De pildă, mântuitorul scandinav Baldur, fiul lui Odin, a fost străpuns de o suliţă din vâsc aruncată de Hod, un zeu orb. Data de 15 martie sau Idele lui Marte a fost data la care au murit numeroşi mântuitori păgâni. Scandinavii au consacrat această zi zeului Hod, iar creştinii au proclamat-o mai târziu sărbătoarea „Binecuvântatului Longinus!” Să mori de râs, nu alta!

Simbolul peştelui este o altă temă care transpare în toate Evangheliile şi care reprezintă un simbol al lui Nimrod/Tammuz, tatăl şi fiul din religia babiloniană. Un alt motiv pentru care Iisus a fost eprezentat ca un peşte ar putea avea legătură cu semnul astrologic al Peştilor. Se presupune că în jurul datei când s-a născut Iisus pământul a intrat în casa astrologică a Peştilor. S-a născut astfel o nouă eră, iar Iisus ar fi putut fi simbolul ei.

La ora actuală intrăm într-o altă eră, cea a Vărsătorului, potrivit legii mişcării de precesiune a axei pământului. Când Biblia vorbeşte despre „sfârşitul lumii”, avem din nou de-a face cu o traducere greşită. Cuvântul grecesc aeon a fost tradus prin lume, dar el înseamnă mai degrabă eră sau epocă, nu lume. Prin urmare, nu ne aflăm în faţa unui sfârşit al lumii, ci al unei epoci, Era Peştilor, care a durat 2160 de ani.

Creştinismul nu a înlocuit religiile păgâne, căci este el însuşi o religie păgână. Persanii, care şi-au moştenit credinţa de la sumerieni, egipteni şi abilonieni, cunoşteau simbolurile botezului, confirmării, iadului şi raiului, al îngerilor luminii şi întunericului şi al îngerului căzut. Toate aceste simboluri au fost preluate mai târziu de creştinism, care a pretins că îi aparţin în exclusivitate. În timpul presupusei vieţi a lui Iisus, Frăţia eseniană îşi avea sediul la Qumran, pe coasta de nord a Mării Moarte, sau cel puţin aşa ni se spune. Cercetările lui Brian Desborough demonstrează că acest loc era în acele vremuri o colonie de leproşi şi că esenienii au trăit ceva mai departe de-a lungul coastei, într-un loc mult mai potrivit. Manuscrisele de la Marea Moartă, găsite în peşterile de lângă Qumran în anul 1947, le-au permis cercetătorilor să cunoască mai bine modul de viaţă şi credinţa esenienilor, cu toată opoziţia autorităţilor, care nu doresc ca adevărul să iasă la iveală, punând sub semnul îndoielii versiunea oficială a istoriei.

Manuscrisele au fost ascunse de romani în timpul revoltei iudeilor din jurul anului 70, care a fost înecată în sânge. Au fost descoperite circa 500 de manuscrise ebraice şi aramaice, care includ texte din Vechiul Testament, printre care şi o copie integrală a Cărţii lui Isaia cu câteva secole mai veche decât cea inclusă în Biblie. Există sute de documente care descriu obiceiurile esenienilor şi modul lor de organizare. Ele confirmă că esenienii erau fanatici care respectau invenţiile levite din Vechiul Testament în litera, nu în spiritul lor. Ei îi priveau pe toţi cei care nu gândeau la fel ca ei ca pe nişte duşmani şi se opuneau vehement ocupaţiei romane. Esenienii erau ramura palestiniană a unei secte egiptene încă şi mai extremistă, numită Therapeutae („Vindecătorii”, de unde se trage şi cuvântul modern terapie). Au moştenit cunoaşterea secretă din Egipt şi din întreaga lume antică. Therapeutae şi esenienii foloseau în egală măsură simbolul lui „messeh”, crocodilul „draconian” al Egiptului, cu a cărui grăsime erau unşi faraonii sub autoritatea Curţii Regale a Dragonului. Esenienii aveau o cunoaştere profundă a remediilor, inclusiv a celor halucinogene, folosite în iniţierile şcolilor misterelor şi pentru a intra în stări modificate de conştiinţă. Proprietăţile „ciupercilor sacre” sau ale „plantelor sfinte” făceau într-o asemenea măsură parte integrantă din viaţa organizaţiilor secrete încât preoţii evreieşti purtau chiar o bonetă în formă de ciupercă (vezi Figura 17), confirmând astfel importanţa acestei plante. Aveau chiar ritualuri speciale de pregătire şi folosire a ciupercilor. Până şi ciupercile căpătau conotaţii legate de „Fiul lui Dumnezeu” (dar ce simbol nu căpăta asemenea conotaţii?), fiind asociate cu ciclul solar. Ele erau culese cu mare devoţiune înainte de răsăritul soarelui, numeroase simboluri ale acestui ritual putând fi găsite în Biblie şi în alte texte antice. Ca de obicei, folosirea ciupercilor sacre şi a altor remedii, ca şi cunoaşterea secretă legată de proprietăţile lor, proveneau din cultura anterioară a Sumerului. Therapeutae aveau o universitate înfloritoare în Alexandria, de unde îşi trimiteau misionari pentru a crea noi ramuri şi filiale în întregul Orient Mijlociu. Aceasta este o altă conexiune pe care o putem stabili cu Egiptul şi cu şcolile misterelor.

 

Esenienii erau adepţi ai lui Pitagora, filozoful şi matematicianul grec care era un iniţiat de rang înalt atât al şcolii egiptene a misterelor cât şi al celei greceşti. Potrivit celui mai faimos istoric al vremii, Josephus, esenienii trebuiau să jure că vor păstra secrete numele puterilor care conduc universul. Acest secret era una din legile tuturor şcolilor misterelor. Esenienii-Therapeutae practicau ritualuri extrem de asemănătoare botezului creştin de mai târziu şi obişnuiau să marcheze frunţile iniţiaţilor cu o cruce. Acesta era simbolul iluminării indicat în Cartea lui Ezechiel din Vechiul Testament, fiind folosit şi în iniţierile misterelor lui Mithra şi ale altor zei solari ai vremii. Esenienii priveau cu dezgust funcţiile corporale naturale, inclusiv sexul, fiind şi în această privinţă precursorii Bisericii Romane, care avea să absoarbă multe din credinţele, terminologia şi practicile lor. Două manuscrise de la Marea Moartă, unul în ebraică şi celălalt în aramaică, conţin ceea ce am putea numi nişte horoscoape, care atestă convingerea că mişcările planetelor influenţează caracterul şi destinul omului. Esenienii practicau astrologia, al cărei simbolism poate fi găsit în toate cele patru Evanghelii şi în Vechiul Testament. Primii creştini, care erau urmaşii esenienilor-Therapeutae, făceau acelaşi lucru, la fel ca şi romanii şi celelalte naţiuni păgâne din jurul Iudeii. Scriitorul Philo, care a trăit în perioada atribuită vieţii lui Iisus, afirmă în lucrarea sa, “Tratat despre viaţa contemplativă”, că atunci când Therapeutae se rugau lui Dumnezeu, ei se întorceau către soare, dar şi faptul că aceştia studiau scripturile sacre pentru a le descoperi semnificaţiile (codurile) ascunse. Adaugă de asemenea că ei meditau asupra secretelor naturii, ascunse în aceste cărţi sacre sub vălul alegoriilor. Exact în acest fel este scrisă Biblia. La ora actuală, acest limbaj secret este folosit în logo-uri, însemnele armelor şi pe steaguri, precum şi în alte însemne ale companiilor şi altor organizaţii controlate de Frăţie.

Tot în legătură cu esenienii poate fi pusă şi existenţa unei societăţi secrete care se regăseşte atât în Vechiul cât şi în Noul Testament, numită secta nazariţilor sau a nazarinenilor. Se spune că anumite personaje din Vechiul Testament, precum Moise sau Samson, ar fi fost membri ai acestei grupări, la fel ca şi Iisus din Noul Testament, fratele său Iacov, Ioan Botezătorul şi Sfântul Pavel. Faptele Apostolilor fac următoarea afirmaţie în legătură cu Pavel: „Am descoperit că omul acesta este o ciumă; pune la cale răzvrătiri printre toţi iudeii de pe tot pământul şi este mai-marele partidei nazarinenilor”. Deşi nici unul din aceste personaje nu a existat cu adevărat, simbolismul nazarinean face trimitere la o conexiune cu o societate secretă, care se regăseşte în întreaga Biblie. Esenienii şi nazarinenii par să fie ramuri diferite ale aceleiaşi secte. Potrivit istoricului iudeu Josephus, esenienii purtau robe albe, în timp ce nazarinenii purtau robe negre, la fel ca şi preoţii lui Isis din Egipt.

Negrul este culoarea Frăţiei Babiloniene care a manipulat întreaga istorie a umanităţii. Nu întâmplător, el a devenit culoarea asociată cu autoritatea (priviţi robele judecătorilor şi ale avocaţilor) şi cu moartea. Reprezintă de asemenea culoarea tradiţională a meseriei de profesor, caz în care robei negre i se adaugă tichia cilindrică având deasupra un dreptunghi, un alt simbol francmason renumit. Cel mai mare miracol al lui Iisus trebuie să fi fost însă însăşi originea sa, căci Nazaretul nu existat deloc la vremea respectivă. Probabil că el a spus: „Să fie Nazaretul! Şi s-a făcut Nazaretul”. În realitate, acest nume nu apare în nici una din hărţile detaliate ale romanilor şi nu este pomenit în nici o carte, scriere sau document al vremii. Cu siguranţă, Iisus nu avea legătură cu o localitate numită Nazaret, ci cu societatea secretă a nazarinenilor. Esenienii-Therapeutae-nazarinenii reprezintă puntea de legătură între Vechiul Testament, Noul Testament şi apariţia creştinismului. Primii creştini au fost numiţi nazarineni înainte de a fi numiţi creştini. Ritualurile Frăţiei Nazarinene pot fi regăsite cu uşurinţă în cele ale Bisericii creştine de astăzi. Astfel, nazarinenii purtau robe negre, la fel ca şi majoritatea clericilor creştini. La Qumran se obişnuia să se practice baia rituală pentru spălarea „păcatelor”, tradiţie care s-a transformat în botezul creştin. În timpul slujbelor obişnuiau să mănânce pâine şi să bea vin, tradiţie care se regăseşte în misa catolică. W. Wynn Westcott a fost fondatorul Ordinului Satanic al Golden Dawn, din Anglia, care avea să joace un rol important în venirea la putere a lui Adolf Hitler şi a naziştilor. El ştia din interior întreaga poveste şi a afirmat în lucrarea sa, Masonul magic, că francmasonii de astăzi se trag din esenieni şi din alte grupuri similare din antichitate. Cuvântul modern prin care îi desemnează arabii pe creştini este nasrani, în timp ce Coranul musulman foloseşte termenul de nasara sau nazara. Aceste cuvinte îşi au originea în termenul ebraic nozrim, care a derivat din expresia nozrei ha-Brit – Păstrătorii Conventului (Contractului). Această expresie era folosită în perioada de timp atribuită vieţii lui Samuel şi lui Samson din Vechiul Testament. Samuel este prezentat ca un lider levit, adică al grupării care a pus la cale întreaga schemă a Bibliei-Talmudului, sub atenta supraveghere a Frăţiei Babiloniene. Conventul este sinonim cu Marea Operă francmasonă a tuturor timpurilor, respectiv cu Agenda de preluare a controlului planetar de către reptilieni.

 

Liniile genealogice („poporul ales” de zei) şi cunoaşterea secretă sunt simbolizate de „vinul” şi de „viile” pomenite în Biblie şi în nenumărate alte texte şi gravuri ale vremii. Vechiul Testament vorbeşte de „Vinul pe care l-ai adus din Egipt”. Tot aici ni se spune că: „Via Domnului Oştirilor este Casa lui Israel, iar planta plăcută lui sunt oamenii lui Iuda”. Convingerea mea fermă este că linia genealogică implicată aici nu se referă la casa regală a lui David. La urma urmei, acesta nici măcar nu a existat, lucru care confirmă această concluzie. Simbolismul vinului îşi are, ca de obicei, originea în Babilon şi în Egipt. În şcolile greceşti ale misterelor, zeii solari erau Bahus şi Dionisos, cei doi patroni ai viilor. De ce anume depind strugurii pentru a se coace, mai presus decât orice altă plantă? De soare. Vinul şi linia genealogică a lui Iisus sunt două teme care se amestecă cu simbolismul solar, făcând referire clară la liniile genealogice regale şi preoţeşti ale reptilienilor Anunnaki. O altă temă abordată de Noul Testament este nunta din Cana. Nici aceasta nu a fost o nuntă reală, ci un simbol al fuziunii soarelui cu pământul, adică a zeului cu zeiţa. În ţinutul Canaan se obişnuia ca primăvara să se sărbătorească anumite rituri sexuale şi de fertilitate numite „Festivalul căsătoriei din Canaan”. La această nuntă simbolică din Cana, Iisus a transformat apa în vin. Cele două elemente de care au nevoie strugurii pentru a se coace şi pentru a putea fi transformaţi în vin sunt apa pământului şi căldura soarelui. Bahus, fiul grec al lui Zeus şi al fecioarei Semele, este un alt personaj mitic care a transformat apa în vin. Au existat de asemenea ritualuri eseniene legate de vin şi de apă. Esenienii, Therapeutae şi gnosticii erau implicaţi în tot felul de ritualuri secrete, iar povestea lui Iisus nu este altceva decât o alegorie alcătuită din tot felul de simboluri asociate cu soarele, astronomia, astrologia, liniile genealogice, cunoaşterea secretă şi ritualurile şi numele folosite de şcolile misterelor. La fel ca şi Vechiul Testament, Noul Testament este un amestec de fapte reale şi imaginare (acestea din urmă mult mai numeroase), care conţine o sumedenie de coduri şi simboluri intercalate într-o naraţiune care nu poate conduce decât la confuzie şi rătăcire dacă este luată literal. Acest lucru transpare în fraza repetată obsesiv în Noul Testament: „Cine are urechi de auzit să audă”. Cine este iniţiat în cunoaşterea secretă să înţeleagă ce este de înţeles. Cât de spre ceilalţi, care nu sunt iniţiaţi, lăsaţi-i să creadă în prostiile astea.

 

Nu există dovezi credibile şi incontestabile ale existenţei unui personaj istoric numit Iisus, nici de natură arheologică, nici scrise – nimic. La fel stau lucrurile şi în ceea ce îi priveşte pe Solomon, Moise, David, Avraam, Samson şi nenumărate alte „vedete” biblice. Singurele texte pe care ne putem baza sunt cele levite şi  diferitele versiuni ale Evangheliilor. Cât de disperaţi trebuie să fi fost manipulatorii dacă au încercat să introducă o referinţă la Iisus în opera istoricului „iudeu” Josephus, încercând să demonstreze astfel realitatea unei contrafaceri… Există mai mult de 40 de scriitori care au scris cronici despre evenimentele petrecute în această perioadă de timp în Iudeea, dar care nu fac nici o menţiune la Iisus. Să nu existe chiar nici o referire la un om ca el, după tot ce se presupune că a făcut? Philo a trăit în perioada atribuită vieţii lui Iisus şi a scris o istorie a iudeilor care a acoperit integral această perioadă. A locuit chiar în Ierusalim în anul în care ar fi trebuit să se nască Iisus şi când Irod ar fi trebuit să dea ordinul de ucidere a copiilor cu vârste de până la doi ani; şi totuşi, nu face nici o referire la acest eveniment. S-a aflat în Ierusalim când Iisus ar fi trebuit să îşi facă intrarea triumfală în oraş, apoi să fie crucificat şi să se ridice din morţi a treia zi. Ce credeţi că spune Philo despre aceste evenimente? Nimic. Nici un cuvânt. Nici celelalte documente romane ale vremii sau textele scriitorilor greci ori alexandrieni care cunoşteau foarte bine perioada şi ţinutul respectiv nu menţionează nimic despre aceste lucruri.

De ce? Pentru simplul motiv că ele nu s-au petrecut. Întreaga legendă a lui Iisus este o poveste simbolică, împănată de coduri şi simboluri ezoterice şi astrologice, cu scopul de a crea o nouă religie-închisoare pentru mase, pornind de la aceeaşi simbolistică a Frăţiei Babiloniene.

Rasa umană a fost amăgită din nou. A câta oară?

Sursa: Secretul suprem

Advertisements

4 thoughts on “Istoria secretă a religiilor şi societăţile secrete (3)

  1. LA SINTEZA ACEASTA AM AJUNS SI EU; inainte de a citi acest articol si sint absolut incintata; am multe idei identice si sint lucruri ce ies din anumite analize si imi place DAVID ICKE enorm pentru aceste citeva concluzii asupra comparatiilor intre religiile ce exista; firul rosu director este unul singur: POVESTEA UNUI COPIL DIN FLORI CE TREBUIA SA GASEASCA IN OCHII LUMII DUMNEZEIREA PERSONALA CA LUMEA SA IL DECLARE INTUSABIL; caci pacatul era pedepsibil; salvarea lumii este politica si spiritual sociala;
    cheia salvarii este cuvintul CREDINTA; cheia a tot ce este viata in viziunea spirituala, este CREDINTA; cheia ENERGIILOR DIVINE SI POTENTIALITATII DIVINE ALE OMULUI este CREDINTA;

    CREDE SI NU CERCETA;
    totul devine extraordinar daca incercam sa traim cu acesta cheie si incercam sa deschidem usile vietii ce le gindim incuiate;

    in cazul bisericii, ar fi trebuit sa asume CREDINTA OMULUI;
    caci ea, biserica este cea ce cere OMULUI sa o creada;
    dar biserica nu asuma; biserica impune si obliga dar nu isi asuma nimic, nici protectia si nici subzistenta vietii ce OMUL traieste in credinta ce ea impune;

    ori daca biserica nu asuma OMUL NU POATE SA SE DETASEZE DE CELE IESITE DIN CREDINTA SI DECI NU SE POATE DARUII BISERICII;

    Like

  2. A DOUA CONCLUZIE CE SE CADE SA O TRAG:
    IN MANIPULAREA CE MI SE ADMINISTREAZA, SINT PE DRUMUL DORIT DE DAVID ICKE…
    ha ha ha ha ha ha…. excelent… SINT IN MATRICEA VOITA si proiectata… in afara de farfurii zburatoare si de extraterestrii;
    ma distreaza teribil…

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s